Prima pagină » Sport » Încă un sponsor a rupt contractul cu Lance Armstrong

Încă un sponsor a rupt contractul cu Lance Armstrong

Încă un sponsor a rupt contractul cu Lance Armstrong
Firma americană de ochelari Oakley a reziliat, luni, contractul cu fostul ciclist Lance Armstrong, după ce Uniunea Ciclistă Internațională (UCI) a decis retragerea celor șapte victorii obținute de el în Turul Franței, informează AFP.

Firma americană de ochelari Oakley a reziliat, luni, contractul cu fostul ciclist Lance Armstrong, după ce Uniunea Ciclistă Internațională (UCI) a decis retragerea celor șapte victorii obținute de el în Turul Franței, informează AFP.

„În baza deciziei UCI și a dovezilor copleșitoare prezentare de USADA (n.r. – Agenția Americană Antidoping), Oakley a decis încetarea imediată a contractului cu Lance Armstrong”, se arată în comunicatul firmei Oakley.

Firma de ochelari a anunțat că va continua să susțină Fundația Livestrong, fondată de Lance Armstrong și care se ocupă cu lupta împotriva cancerului.

Săptămâna trecută, alți trei sponsori, Nike, Anheuser-Busch și Trek, a renunțat la contractul cu Lance Armstrong, care este acuzat de dopaj.

Uniunea Ciclisă Internațională a anunțat, luni, că i-a retras lui Lance Armstrong cele șapte titluri din Turul Franței, după raportul agenției americane antidoping (USADA) în care rutierul texan era acuzat de dopaj sistematic.

Armstrong a câștigat Marea Buclă între anii 1999 și 2005.

Lance Armstrong, în vârstă de 41 de ani, s-a retras definitiv din ciclism la începutul anului 2011.

În urmă cu o săptămână și jumătate, USADA a publicat, pe site-ul său, dosarul cu peste 1.000 de pagini realizat în cazul Lance Armstrong, care conține probe evidente și mărturiile depuse de foști coechipieri ai rutierului, ce dovedesc că americanul crease un sistem complex de dopaj, la echipa la care evoluat până în 2004, US Postal.

USADA îl acuză pe fostul sportiv că a utilizat substanțe interzise, printre care EPO și steroizi, precum și transfuzii sanguine, de-a lungul carierei sale. Potrivit mărturiilor culese de USADA, mai mulți coechipieri ai lui Armstrong s-au dopat în același timp cu liderul echipei.

Citește și