Începe Campionatul Mondial de HANDBAL feminin! Cu cine joacă România și cine transmite la TV competiția

Publicat: 28 11. 2023, 11:23

Prima reprezentativă de handbal feminin a României se află în Grupa E, o grupă cu trei adversare puternice – Danemarca, Serbia şi Chile – și are ca obiectiv clasarea pe unul dintre locurile 1-7, pentru a putea participa la turneul preolimpic care să-i permită participarea la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

Triclorele, antrenate de Florentin Pera, vor debuta vineri 1 decembrie, cu meciul contra Chile, duminică 3 decembrie vor juca împotriva Serbiei, iar marți, pe 5 decembrie, împotriva Danemarcei.

La competiție participă 32 de echipe naționale, repartizate în 8 grupe preliminare de câte patru. Primele 3 clasate se califică în grupele principale, iar primele două clasate în grupele principale merg în sferturile de finală.

Începe Campionatul Mondial de HANDBAL feminin! Cu cine joacă România și cine transmite la TV competiția

Echipa României este singura din lume care a evoluat la toate ediţiile Campionatului Mondial. La ediţia din acest an, România va fi reprezentată şi de arbitrele Cristina Lovin şi Simona Stancu, respectiv Ana Maria Stoia şi Diana Carmen Ciulei, în calitate de observatori IHF.

Competiția este transmisă la TV în România de Digi Sport și Orange Sport.

Cum arată lotul României la CM de handbal?

  • Diana Ciucă, Iulia Dumanska, Daciana Hosu (portari)
  • Nicoleta Dincă, Alexandra Dindiligan (extreme stânga)
  • Bianca Bazaliu, Cristina Neagu, Claudia Paşcan (interi stânga)
  • Eliza Buceschi, Cristina Laslo, Andreea Popa (centri)
  • Daria Bucur, Alicia Gogîrlă (interi dreapta)
  • Alexandra Badea, Sonia Seraficeanu (extreme dreapta)
  • Nicoleta Balog, Lorena Ostase şi Crina Pintea (pivoţi)

Înainte de turneul final România a câștigat Trofeul Carpați organizat la Bistrița. Rezultatele complete ale Trofeului Carpaţi, ultimul test înaintea Campionatului Mondial, sunt: Austria – Portugalia 32-20, România – Elveţia 33-28, Austria – Elveţia 34-33, România – Portugalia 32-22, Elveţia – Portugalia 34-32 şi România – Austria 41-35.

Căpitanul Cristina Neagu nu a jucat în niciuna din cele trei partide, fiind în recuperare după o accidentare la echipa de club, dar şi-a încurajat coechipierele de pe banca tehnică.