Incredibil: Ciprian Lupu UIMEȘTE lumea raliurilor din scaunul rulant

Publicat: 19 08. 2024, 13:30

Singurul pilot tetraplegic din lume care a reușit vreodată să câștige un titlu național la raliuri, Ciprian Lupu, a reușit să încheie cu succes o nouă etapă din campionatul continental, la Barum Czech Rally, la numai două săptămâni după ce obținea primele sale puncte în Rally di Roma Capitale.

Cu ritmul său calculat, care să îi ofere atât siguranță, cât și anduranță, Ciprian a început raliul de pe poziția cu numărul 86, dar pe parcurs a profitat de erorile și abandonurile celorlalți concurenți și a fost al 70-lea în clasamentul general.

Incredibil: Ciprian Lupu UIMEȘTE lumea raliurilor din scaunul rulant

În schimb, alături de copilotul său Andrei Aițculesei, a fost pe 4 în topul clasei ERC4, astfel că în acest moment este pe 11 în clasamentul european al acestei divizii după primele 6 etape, un rezultat excepțional având în vedere că a luat startul la numai două.

Pentru a ajunge la finalul Barum Czech Rally Zlín 2024, Ciprian a fost nevoit să piloteze un total de 867 de kilometri în două zile și jumătate, dintre care 193 au fost în regim de raliu pe 15 probe speciale.

„Sunt extrem de bucuros că am reușit. Să particip la două raliuri de European în doar două săptămâni este provocarea carierei mele. Numai la etape am făcut aproape 2.000 de kilometri, a fost incredibil. Să nu mai pun kilometri conduși până la Roma sau Zlin. Am avut alături de mine o echipă incredibilă, care m-a susținut în fiecare secundă și le mulțumesc pe această cale. Misiunea a fost îndeplinită”, a spus Ciprian.

Rămas în scaun cu rotile pe când avea 18 ani, în 2004, Ciprian nu s-a oprit niciodată din a lupta pentru visul său, acela de a deveni pilot de curse, iar în 2018 a reușit.

În 2021 deja devenea campion național la debutanți în Campionatul Național de Raliuri, fiind inclusiv admis în Cartea Recordurilor pentru această performanță unică în cazul unui pilot tetraplegic.