Internaționalul Paul Papp, citat ca martor într-un proces de trafic de minori. Ce susțin procurorii

Publicat: 12 02. 2015, 19:29

Tribunalul Vaslui l-a citat pe fundașul echipei naționale de fotbal, Paul Papp într-un dosar de trafic de minori, în care jucătorul stelist are calitatea de martor, în condițiile în care, susțin procurorii, acesta a întreținut relații sexuale cu victimele, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Chemat în fața instanței pentru a da declarații, Papp a formulat o cerere de amânare a procesului, motivându-și absența prin participarea la cantonamentul echipei naționale de fotbal a României, unde evoluează pe postul de fundaș.

„În dosarul în care Paul Papp a fost citat ca martor, s-a stabilit în nou termen, pentru 11 martie, la cererea formulată în scris de către partea citată. În cererea de amânare, Paul Papp susține că nu a putut ajunge la proces întrucât se află în cantonament”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Tribunalului Vaslui, Daniela Galan.

În același dosar, a fost audiat deja, tot în calitate de martor, și fundașul Silviu Bălace, în prezent jucător al ACS Poli Timișoara.

Cei doi fotbaliști ar fi întreținut relații sexuale cu minorele traficate de doi vasluieni atunci când evoluau la echipa de fotbal FC Vaslui.

Dosarul în care Papp și Bălace au calitatea de martori a ajuns în instanță în martie 2014.

Cei doi vasluieni judecați în acest dosar ar fi exploatat sexual, în municipiul Vaslui și în străinătate, cel puțin cinci tinere.

Potrivit anchetatorilor, Viorel Rusu și Carlo Grasu au racolat, începând cu anul 2011, mai multe eleve de la diferite licee din municipiul Vaslui, pe care apoi le-a obligat să practice prostituția, prin constrângeri fizice și morale. Exploatate sexual, într-o primă fază, în municipiul Vaslui, tinerele erau apoi duse în Irlanda și Elveția unde, de asemenea, erau constrânse să se prostitueze.

Printre clienții elevelor, susțin anchetatorii, s-au aflat inclusiv jucători aflați sub contract cu formația de fotbal FC Vaslui.

Cercetările în acest caz au fost declanșate încă din anul 2011, în baza unor informații primite de către procurorii DIICOT.

În prezent, internaționalul Paul Papp evoluează la Steaua București, echipă cu care a semnat pe cinci sezoane în noiembrie 2014.