Ioan Becali, reacție nervoasă cu privire la „transferul” lui Cristi Chivu: „Sunt șanse mai mari să ajungă pe Marte”
Impresarul român Ioan Becali a reacționat dur în presa italiană, după ce jurnaliștii au dezvăluit că Inter i-ar fi propus lui Cristi Chivu rezilierea contractului.
Becali, agentul căpitanului naționalei, susține că nu este nimic adevărat. „Nu e nimic adevărat, mai are un an de contract și sigur va rămâne la Inter. Nu contează dacă intră sau nu în proiectul lui Walter Mazzarri (n.r. noul antrenor de la Inter), va rămâne până la final”, a declarat Ioan Becali.
În plus, impresarul a negat vehement și posibilitatea unui transfer al lui Cristi Chivu la Steaua. „Sunt șanse mai mari să ajungă pe Marte decât la Steaua. Dacă se întoarce în România, o va face doar pentru a fi impresar, nu jucător”, a mai spus Ioan Becali.
Chivu mai are contract cu Inter până în vara lui 2014, iar înțelegerea se va prelungi automat cu încă un sezon, dacă românul va juca minimum 20 de partide în viitorul sezon.
S-au împlinit 161 de ani de la nașterea catalanului Antoni Gaudi, arhitectul Sagrada Familia
Vezi aici ce subiecte au primit azi la română elevii de clasa a VIII-a