Ion Țiriac a vorbit despre momentul în care Simona Halep a câștigat Roland Garros.
„Nu mi s-a întâmplat în cei 60 de ani de sport să fie cineva cântat într-un stadion de 20 de mii de oameni, într-o țară străină, Franța, de data asta, cu vocea celor câteva sute sau mii de români. Mi s-a ridicat părul în sus când am auzit, nu eram pe teren, când a câștigat meciul, am ieșit afară, să aud imnul României cântat pe Roland Garros, sub steagul României.
Știam că se duce pe acolo, sare la familie și nu mi se cădea mie să îmi sară mie în brațe acolo, când are familie, antrenorul, care au participat direct la viața acestui om. Eu am participat colateral, am văzut-o și aștept de patru ani de zile să îmi stea și mie steagul sus acolo, măcar un an”, a recunoscut Țiriac.
Laudele lui Țiriac nu au întârziat la adresa lui Halep: „Este capabilă să piardă în primul tur, dar și să câștige turneul. De multe ori a jucat slab la Paris, însă a câștigat până la urmă. O mare parte a succesului se datorează faptului că este gata să moară pe teren dacă este nevoie, din acest punct de vedere seamănă cu Nadal”, a declarat fostul mare sportiv român, pentru presa străină.