Ion Țiriac, critici la adresa lui Roger Federer: „Nu e așa bun pentru circuit”

Publicat: 26 05. 2017, 09:42

Țiriac admite faptul că Federer este un tenismen uriaș, dar îi reproșează elvețianului că joacă prea puțin în circuitul ATP.

„Pe Federer l-am așteptat la Monte Carlo, la Madrid și la Roma. În cariera sa și-a făcut mereu treaba, dar acum e diferit! Joacă din când în când și nu putem conta pe el. Federer e un campion extraordinar. Din păcate, e bun pentru tenis, dar nu așa bun pentru circuit, deoarece joacă foarte puțin chiar și pentru vârsta lui (35 de ani). Baza în tenis nu stă doar în turneele de Grand Slam, dar și în cele nouă de Masters. Pentru că sunt 12 săptămâni pe an în care sunt mai vizibili decât la Grand Slam, 80% din bani vin de aici”, a declarat Ion Țiriac, aflat la Geneva (Elveția) în calitate de deținător al turneului ATP 250 din localitate, conform site-ului 20min.ch.

Roger Federer, sportiv care a defilat la începutul acestui sezon câștigând Australian Open, Indian Wells și Miami, a ales să sară peste sezonul de zgură, o suprafață care i-a dat bătăi de cap de-a lungul carierei.