Ion Țiriac pregătește o mare lovitură! Unde vrea să mute turneul de tenis de la Madrid!
Celebrul milionar român Ion Țiriac ar putea muta turneul de tenis pe care îl patroneză, de la Madrid la Berlin, în Germania. Magnatul poartă discuții în acest sens cu primarul orașului german.
Ion Țiriac a avut marți o întâlnire cu Michael Muller, primarul orașului Berlin, prin care a negociat o posibilă mutare la Berlin a turneului de tenis pe care l-a organizat ani de zile la Madrid.
Potrivit Prosport, mutarea ar fi o lovitură imensă pentru tenisul spaniol, ținând cont că turneul de categorie Masters/Premier Mandatory, unul dintre primele 10 ale lumii și al treilea din Europa ca valoare, are loc la Madrid încă din anul 2002.
Țiriac patronează renumitul turneu de tenis de mai bine de 10 ani
Țiriac patronează renumitul turneu de tenis de mai bine de 10 ani. Surse exclusive ProSport informează că fostul tenismen a avut o întâlnire la Primăria Berlinului cu primarul municipalității. Aceasta a fost organizată de ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu.
Motivul întrevederii a fost mutarea competiției de tenis la Berlin. Există apetit din partea oficialității germane pentru a semna un acord, având în vedere că a crescut numărul jucătorilor nemți la vârful clasamentului. Astfel, un turneu de o asemenea anvergură, care găzduiește atât competiția ATP de nivel Masters, cât și concursul feminin Premier Mandatory, ar atrage numeroși fani în tribune.
Ion Țiriac a oferit anul trecut premii totale de peste 14 milioane de euro
Ion Țiriac a oferit anul trecut premii totale de peste 14 milioane de euro, câte 7 milioane de euro în fiecare concurs, Halep fiind campioana edițiilor din 2016 și 2017.
În 2020, turneul Mutua Madrid Open nu a mai avut loc, din cauza pandemiei, iar contractul cu Primăria din Madrid tocmai a expirat. Dacă oferta făcută de Primăria Berlinui va fi mai avantajoasă, turneul de tenis se va desfășura în Germania începând cu luna mai a sezonului 2021, mai scrie Prosport.