Ion Țiriac, proiect de 300 de milioane de euro la marginea Bucureștiului: „Va fi așa cum e și în SUA”
„Noi plănuim treaba asta de zeci de ani. În ultimii ani am primit și promisiuni de la Guvern, Parlament și Senat că vor scoate o lege prin care o fundație care investește într-un bun public o sută de milioane să nu mai plătească taxe. Exact ca în Statele Unite”, a explicat Ion Țiriac, care plănuiește să construiască campusul universitar în Otopeni, pe un teren de aproape 35 de hectare și despre care promite că va fi „exact cum sunt cele din Statele Unite”.
Astfel, pe lângă universitate, el va include spații de cazare cu 4.500 de camere, un amfiteatru cu trei – patru mii de locuri, stadion de rugby și de fotbal, pistă de atletism, piscină olimpică și o academie de tenis. „Este o treabă foarte ambițioasă. Vrem să începem din primul an cu 2.000 de studenți. Asta însemnă că la sfârșitul anului patru vor fi 8.000. Primul lucru este ICEF-ul (n.n. – Institutul de Cercetare în Educație Fizică). Pe acesta îl fac eu cum știu. Nu vreau să fie o școală de profesori de sport. Vreau să fac școală de specialiști în sport. De acolo ieși antrenor de gimnastică, natație, ce vrei…, dar cu acte în regulă. În mijloc fac o școală mai măruntă de recuperare medicală, iar cea mai mare parte va fi pentru business. Pe asta din urmă nu știu să o fac. Pentru ea am nevoie de cineva să mă ajute”, a explicat omul de afaceri, potrivit Capital.
Pe lângă domeniile deja menÂționate, universitatea care, după cum spune omul de afaceri, se va numi Ion Țiriac sau Țiriac University, va trebui să includă și o puternică zonă dedicată IT-știlor. Aceasta este solicitarea oficialilor de la Uniunea Europeană care au fost de acord să susțină proiectul, dar nu renunță nici la ideea de a primi sprijin din partea Guvernului României. Nu de altceva, dar întregul proiect va costa peste 300 de milioane de euro, Fundația Ion Țiriac punând la dispoziție prima sută de milioane de euro, respectiv terenul și alte dotări: „Fundația a pus deoparte o sută de milioane pentru această aventură. Sper ca Bruxelles-ul să ne dea restul de două sute de milioane care ne trebuiesc. Nu știu dacă actualul guvern va susține proiectul”.