Iordănescu: Selecționerul nu ar trebui să aibă un contract mai mare de doi ani
Directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, Anghel Iordănescu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că angajamentul unui selecționer nu ar trebui să fie mai mare de doi ani, acesta putând fi reînnoit dacă se reușește calificarea la un turneu final.
„La fiecare campanie, obiectivul echipei naționale este calificarea. Pe viitor, eu cred că înțelegerea respectivului selecționer trebuie să fie pe durata acelei campanii la care echipa națională se înscrie. Dacă și-a îndeplinit obiectivul, continuă”, a spus Iordănescu.
Pe de altă parte, Anghel Iordănescu a afirmat că nu crede că meciurile cu Uruguay și Chile din luna iunie nu vor mai avea loc. „M-a sunat domnul Victor Pițurcă, vineri, am vorbit cu el. I-am promis domnului Pițurcă că această discuție pe care am avut-o vineri la telefon este una confidențială și îl las pe el să o prezinte atunci când se va întoarce din concediu. Din punctul meu de vedere, am trimis faxurile federațiilor din Uruguay și Chile, dar nu cred că se va realiza acest turneu. Amănunte vă va prezenta președintele FRF sau selecționerul”, a explicat Iordănescu.
La rândul său, Gheorghe Hagi susține că selecționerul primei reprezentative trebuie ținut tot timpul sub presiunea rezultatelor și astfel să încerce calificarea la turneele finale. „Presiunea există doar la antrenorul echipei mari. El trebuie să aibă un contract doi plus doi, nu mai mult de doi. Dacă e bine, atunci reînnoim încă doi ani. Că așa nu mai stăm să ne certăm cât costă rezilierea”, a completat Hagi.
Victor Pițurcă a preluat conducerea tehnică a echipei naționale în 2011, când a semnat un contract valabil pentru cinci ani, obiectivul fiind calificarea la turneul final al Campionatului European din 2016. Sub conducerea lui, naționala a ratat calificarea la Cupa Mondială din 2014, România fiind eliminată în baraj de Grecia.