Irina Begu, victorie după un meci de 200 de minute în primul tur la Roland Garros. Sorana Cîrstea, eliminată deși a câștigat primul set
Partida dintre Irina Begu și Anna Schmiedlova a durat trei ore și 21 de minute.
Begu a fost condusă cu 5-2 și 7-6 în setul al treilea, dar a rezistat și a reușit să revină la conducerea partidei. Românca a servit de trei ori pentru a rămâne în meci, reușind să îi facă față unei adversare exuberante. Slovaca chinuit-o teribil pe Irina, însă jucătoarea noastră a stat mult mai bine din punct de vedere fizic în momentele de final.
Sorana Cîrstea, eleva lui Marius Comănescu, e prima jucătoare din România învinsă în runda inaugurală, la Paris
Sorana Cîrstea (28 de ani, 49 WTA) a fost învinsă, azi, scor 4-6, 7-6/4, 6-3, de australianca Daria Gavrilova (25 WTA), în primul tur de la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului.
Întreruptă de ploaie când tabela afișa 6-2, 2-1 pentru sportiva din Târgoviște, partida a durat 2 ore și 42 de minute. Pentru prezența pe tabloul principal, Sorana s-a ales cu un cec de 40.000 de euro și 10 puncte WTA. Cea mai bună performanță din carieră la Paris datează din 2009, sferturi de finală, fază în care Cîrstea a cedat partida cu australianca Samantha Stosur.