Irina-Camelia Begu a învins-o pe Angelique Kerber, locul 9 WTA, în primul tur la Australian Open

Publicat: 19 01. 2015, 09:37

Begu s-a impus după o oră și 56 de minute.

În turul doi, Irina-Camelia Begu o va întâlni pe Katerina Siniakova (Cehia), locul 81 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-2, 7-5, de Elena Vesnina (Rusia), poziția 65 în clasamentul mondial. Begu (24 de ani) și Siniakova (18 ani) s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul WTA, sportiva din Cehia impunându-se, cu scorul de 6-7 (5), 6-4, 6-1, în primul tur al turneului din acest an de la Shenzen (China), competiție câștigată de Simona Halep.

Pentru calificarea în turul doi la Australian Open, Begu va primi 70 de puncte WTA și un cec în valoare de 60.000 de dolari (42.700 de euro).