Irina Deleanu a încins PLAJA din Marbella. „Îmi place foarte mult zona. E un vibe care mă face să mă simt excelent”
După o perioadă extrem de încărcată din punct de vedere profesional, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică și-a luat o binemeritată pauză și s-a relaxat alături de familie și prieteni la soare, în Spania.
Irina Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică, a profitat din plin de câteva zile libere și, împreună cu familia și câțiva prieteni apropiați, a dat o fugă în Spania, la Marbella, locul ei preferat de relaxare.
După jumătate de an extrem de încărcat și plin de provocări profesionale, care au culminat cu organizarea unei competiții internaționale de top la Cluj Napoca, fosta gimnastă și-a luat pauză. Nu i-a fost greu să aleagă destinația de vacanță, pentru că Marbella reprezintă a doua casă pentru ea.
Irina Deleanu a încins plaja din Marbella
„Aveam nevoie de această perioadă de liniște, am vrut să-mi reîncarc bateriile și să petrec timp cu cei dragi. Am avut ultimele luni extrem de încărcate, multe proiecte de finalizat, pregătirea pentru Jocurile Olimpice, o competiție foarte importantă de organizat și de dus la bun sfârșit – Moov Leasing World Challenge Cup – plus treaba zilnică de la federație, întâlniri, discuții. La Marbella merg mereu cu drag, îmi place foarte mult zona, energia locului, este un vibe care mă face să mă simt excelent”, a spus Irina Deleanu, președinte Federația Română de Gimnastică Ritmică.
Medaliată la europene și mondiale la gimnastică ritmică, Irina Deleanu a profitat din plin de soarele de pe coasta Spaniei. S-a relaxat la plajă, s-a bronzat și a „uitat” pentru câteva zile de agitația și treburile de la federație.