Israelianul Adam Berdichevsky a câștigat prima ediție a BRD Bucharest Wheelchair Tennis Open
BRD Bucharest Wheelchair Tennis Open, ediția 2017, la simplu, a fost câștigat de Adam Berdichevsky (ISR), cap de serie nr. 2, care a dispus cu un categoric 6-3, 6-2 de principalul favorit al turneului, grecul Giorgos Lazaridis.
În finala de dublu s-a impus perechea Adam Berdichevsky (ISR) / Asi StokolL (ISR), cap de serie nr. 3, care a trecut cu 7-5, 4-6, 10-8 de dublul Francesc Prat Serra (ESP) / Francesc Tur(ESP), potrivit site-ului oficial al FRT.
„Este, în primul rând, o tradiție pentru țară, este o tradiție și pentru noi ca implicare în tenis, pentru că facem acest lucru de un număr mare de ani. Această implicare, alături de actorii principali care sprijină tenisul românesc, a dus și la consolidarea actuală și la succesele actuale pe care le știm. Prin urmare, s-a intrat într-un cerc virtuos iar noi dorim să fim parte, în continuare, a cestui cerc virtuos și vrem să-l mărim, să se învârtă și cu mai mare viteză”, a declarat, după festivitatee de premiere, domnul Claudiu Cercel, Directorul General Adjunct al BRD Groupe Societe Generale România, reprezentatul sponsorului principal al acestui circuit, cel care are și o veste bună pentru jucătorii români care își doresc, pentru anul viitor, un circuit de trei turnee, unul dintre ele poate de un nivel superior: „Dacă există dorință să se organizeze aceste turnee, și dacă există proiect, noi suntem dispuși să-l analizăm. Atunci când a plecat la drum acest turneu, acum doi ani s-a început cu un singur turneu aici, în acest loc (Centrul Național de Tenis din cadrul FRT – n.a.) iar acum suntem, deja, la două turnee, și mai valoroase, și am căpătat notorietate, experiență”.
Și pentru George Cosac, președintele Federației Române de tenis, tot ceea ce s-a întâmplat la Piteși și la București a fost un veritabil succes:”Tenisul este printre puținele sporturi din România care se implică în organizarea competițiilor pentru persoanele cu dizabilități, iar noi organizăm chiar competiții de nivel intrenațional, cu o participare bună în acest an, cu un tablou de 32 de jucători din 11 țări, Sportivii noștri, din păcate într-un număr redus, avem, spre exemplu, doar patru jucători în circuitul, față de Spania, care, spre exemplu, care are peste 200, au reșit, iată, să obțină puncte aici, la ei acasă, fără să fie nevoiți să iasă din țară, puncte cu ajutorul cărora ei urcă în clasamentul internațional, astfel încât să poată participa la Jocurile Paralimpice. Nu este foarte simplu să ajungi să concurezi. Competiția de la București a fost una extraordinară, cu meciuri deosebite, o competiție care ar trebui să fie un exemplu pentru noi, pentru întreaga societate, marcată de lupte interne, de sabotaje de tot felul. Cred că toți cei care fac parte din societatea noastră ar trebui să vină să urmeze modelul acestor oameni deosebiți”.
În privința implicării Federației Române de Tenis în dezvoltarea tenisului în scaun rulant în România, pentru George Cosac este clar ce trebuie făcut: „Sunt foarte multe persoane cu dizabilități în România care, din păcate, nu au curajul să se apuce să practice un sport. Acești jucători care au participat la BRD Bucharest Wheelchair Tennis Open sunt niște modele, niște bune exemple, și cred că ei pot face propagandă acestui sport, astfel încât toți să iasă din casă, să se apuce de un sport, pentru că sportul făcut în comunitate duce la un moral deosebit, la un mental deosebit și îi ajută să se integreze în societate. La noi la federație, de ani buni avem câțiva sportivi care se antrenează pe această bază, cu antrenori din partea federației și care participă la aceste competiții. Suntem printre puținele țări care și organizăm astfel de competiții, reușind, iată, ca în acest an să facem un circuit de două turnee, a fost Pitești, apoi București, și ne dorim ca an de an această competiție să crească”.