Prima pagină » Sport » Jannik Sinner a CÂȘTIGAT Australian Open. Și-a păstrat trofeul și a avut un mesaj pentru Darren Cahill

Jannik Sinner a CÂȘTIGAT Australian Open. Și-a păstrat trofeul și a avut un mesaj pentru Darren Cahill

Jucătorul italian Jannik Sinner a câștigat pentru a doua oară consecutiv trofeul la Australian Open, după ce l-a învins în finală, în trei seturi, 6-3, 7-6 (7/4), 6-3 pe Alexander Zverev.

Numărul unu ATP s-a impus după două ore și 45 de minute. A reușit șase ași și a făcut două duble greșeli, iar Zverev a avut 12 ași și a comis tot două duble greșeli.

Finala Australian Open 2025 a fost al șaptelea duel dintre Sinner și Zverev, iar scorul e de 4-3 pentru german.

Jannik Sinner a câștigat Australian Open

Zverev a ajuns în finală, după ce Novak Djokovic a abandonat în semifinală din cauza unor probleme medicale.

Jannik Sinner a câştigat al 3-lea Grand Slam la rând pe hard și după ce a primit trofeul i-a transmis antrenorului său, Darren Cahill, să rămână în echipă. Tehnicianul a anunţat de anul trecut că în acest sezon se va retrage din antrenorat.

„Este un sentiment minunat să pot împărtăși acest trofeu cu echipa și familia mea: voi încerca să-l conving să rămână pe antrenorul Darren Cahill. Australian Open este un turneu incredibil și sper să continue să fie cel mai special slam pentru mine. Totul a început când am făcut schimbarea de staff, l-am ales pe Simone Vagnozzi și apoi pe tine, Darren, sunt foarte fericit să te am alături” a spus Sinner, la Eurosport. Italianul i-a spus apoi lui Zverev: „A fost o zi dificilă pentru tine. Nu înceta niciodată să crezi în tine. Știm cu toții ce jucător și persoană uimitoare ești. În curând vei putea să ridici trofeul”.

„Este trist să fiu aici și să nu pot atinge trofeul. Astăzi speram să fiu mai competitiv și să am o șansă, dar tu ești numărul 1 mondial și ești mult, mult prea puternic. Nu știu dacă voi câștiga vreodată acest trofeu, dar sunt hotărât să mă întorc și să încerc din nou”, a declarat Zverev.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum