JO 2012. Bellu: Sperăm ca această combinație între experiență și prospețime să își facă treaba bine la Londra

Publicat: 21 07. 2012, 13:36
Actualizat: 25 06. 2013, 17:33

Antrenorul coordonator al lotului olimpic de gimnastică feminină, Octavian Bellu, a declarat, sâmbătă, pe Aeroportul Henri Coandă, la plecarea spre Londra în vederea participării la JO că speră ca echipa formată din gimnaste din trei generații diferite să fie experiment reușit.

„Noi sperăm să ajungem la Londra cu bine, am primit semnale că e cam frig față de canicula de la noi. Mergem cu încredere că am făcut tot ce a fost posibil pentru a ne prezenta onorabil la acest concurs, cu ce avem, cu ce a putut să pună fiecare la bagajul de valoare al echipei. Avem o echipă insolită formată din gimnaste din trei generații, o plajă de vârste pe care nu a mai avut-o echipa României, între 16 și 25 de ani. Acum trebuie apreciată și partea bună a lucrurilor și cea mai puțin bună pentru că se pare că din cele tinere, care aveau vârsta și posibilitatea să prindă această echipă olimpică nu au fost capabile să le învingă pe Cătălina Ponor de 25 de ani și pe Sandra Izbașa de 22 de ani. Eu zic că trebuie făcut ceva, la un moment dat să facem și noi trialuri, să selectăm din mai multe gimnaste. Eu, numărând de la cap la coadă și de la coadă la cap, tot cinci gimnaste găsesc. Sperăm ca această combinație între experiență și prospețime va fi capabilă să se prezinte bine și să își facă treaba bine la Londra. Cele care au fost știu despre ce e vorba, sperăm că va fi o experiență reușită”, a declarat Bellu.

Antrenoarea Mariana Bitang s-a declarat încrezătoare în șansele echipei României de a intra în cărți pentru a obține medalii la Jocurile Olimpice de la Londra: „Plecăm cu speranța ca totul să decurgă normal, să fie bine pentru fete, să fie sănătoase, și cu dorința de a se prezenta rezonabil în această competiție majoră. Deschidem balul și sperăm să-l deschidem bine. Alături de băieți, pentru că ei de fapt sunt primii. Îi așteptăm apoi pe ceilalți români să reprezinte și ei la rândul lor cât mai bine țara noastră. Fetele sunt din punctul meu de vedere ok, optimiste, sunt dornice să ajungă acolo. Nu știu dacă normalitate înseamnă medalia de aur în gimnastica feminină, în percepția unora da, gimnastica românească e asociată cu aurul. Vă reamintesc că acum câțiva ani nu mai făceam parte din elita mondială, s-a dus o luptă dificilă de a recupera o diferență față de principalele contracandidate. Acum să sperăm că vom intra în cărți pentru medalii. Ce va fi doar Dumnezeu știe”.

Lotul de gimnastică al României a fost primul din delegația României, care a plecat sâmbătă spre Londra, în vederea participării la JO de la Londra.

Sportivii, antrenorii și oficialii din delegația României pentru Jocurile Olimpice se vor deplasa la Londra în trei etape, luni, urmând să plece loturile de canotaj, natație, tenis și box, alături de Ioan Dobrescu, secretar general COSR.

Miercuri vor pleca loturile de judo, scrimă și polo, alături de președintele COSR, Octavian Morariu.