JO 2012 LONDRA. România ia ARGINTUL la proba de sabie
Echipa masculină de sabie a României a cucerit medalia de argint la JOCURILE OLIMPICE LONDRA 2012, după ce au eliminat China și Rusia, dar au pierdut în finală contra Coreei de Sud. Scorul în finală a fost 45-26 pentru asiatici.
Finala a fost în format live text pe Gândul:
UPDATE 22:20 Românii iau argintul.
UPDATE 22:15 Au apărut cele trei echipe medaliate: România – argint, Coreea de Sud – aur, Italia – bronz.
UPDATE 22:05 Sala se colorează pentru festivitatea de premiere.
UPDATE 21:54 MECIUL S-A ÎNCHEIAT 45-26 PENTRU COREEA DE SUD. ROMÂNIA CÂȘTIGĂ ARGINTUL.
UPDATE 21:53 E 44-26 și Coreea e foarte aproape de aur.
UPDATE 21:51 Coreea e la 5 tușe pentru a deveni campioană olimpică: 40-24
UPDATE 21:48. Coreea se distanțează: 38-23
UPDATE 21:42 Începe releul Dolniceanu – Gu, de la 30-20 pentru Coreea de Sud.
UPDATE 21:41 Coreea de Sud se distanțează la 10 puncte, recuperăm unul rapid și este 29-20.
UPDATE 21:39 Începe meciul Zalomir – Won W.Y. E 27-18 pentru asiatici.
UPDATE 21:38 Pierdem și acest releu, e 25-18 pentru Coreea de Sud.
UPDATE 21:35 E 20-16, suntem la jumătatea meciului. Începe releul 5: Dumitrescu – Gu.
UPDATE 21:32 Kim primește un cartonaș galben, dar revine și câștigă următorul punct. E 17-15 pentru asiatici.
UPDATE 21:31 Tiberiu Dolniceanu câștigă se apropie, e 16-15 pentru Coreea.
UPDATE 21:29 Tiberiu Dolniceanu reușește un punct spectaculos. Este 16-13.
UPDATE 21:26 Al treilea releu se termină la egalitate, 5-5, scorul general este 15-10 pentru Coreea de Sud. Urmează meciul Dolniceanu – Kim.
UPDATE 21:23 E 13-8 în meciul 3, în rest sunt multe acțiuni simultane.
UPDATE 21:21 Meciul s-a reluat, Coreea punctează pentru 11-5.
Antrenorul României, Mihai Covaliu
UPDATE 21:16 Începe partida Florin Zalomir – Gu B. Zalomir are probleme tehnice cu aparatura wireless, partida este întreruptă.
UPDATE 21:16 Coreea de Sud a câștigat și meciul al doilea, este 10-5.
UPDATE 21:14 Scorul este 7-5 pentru Coreea de Sud.
UPDATE 21:12 Coreea a câștigat primul meci, 5-2. Acum se luptă Tiberiu Dolniceanu și Won W.Y.
UPDATE 21:10 Primul punct reușit de România, scorul e 2-1 pentru Coreea de Sud. Până acum, au fost nu mai puțin de cinci acțiuni simultane, semn că partida este foarte echilibrată.
UPDATE 21:08 A început prima partidă, Kim J. – Rareș Dumitrescu.
UPDATE 21:07 Meciul stă să înceapă.
UPDATE 21:05 Sunt prezentate cele două echipe. Noi atacăm cu: Rareș Dumitrescu, Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu și rezerva Alexandru Siriteanu.
UPDATE 21:01 Italia a învins Rusia și a câștigat medalia de bronz. În câteva minute începe finala ROMÂNIA – COREEA DE SUD.
UPDATE 20.55 Finala se amână, din cauză că finala mică, Rusia-Italia, se prelungește. Meciul României va începe după ora 21.
În meciul cu Rusia, primii pe planșetă au urcat Florin Zalomir și Nikolai Kovalev. Românul a început bine, a condus cu 3-1, dar rusul a revenit și a întors scorul în favoarea sa, 5-3. Apoi Dolniceanu a câștigat lupta cu Alexei Iakimenko, cu 6-5, apropiind România la 9-10. Rareș Dumitrescu a pierdut în fața lui Veniamin Reșetnikov, 4-5, iar rușii s-au distanțat din nou la două tușe, 13-15.
Conducerea partidei a trecut în „mâna” românilor odată cu întâlnirea dintre Dolniceanu și Kovalev, scor 7-2, și 20-17 la general. Zalomir a extins diferența la patru tușe, după 5-4 cu Reșetnikov (25-21), Dumitrescu l-a bătut pe Iakimenko, 5-3, și scorul general a devenit 30-24. La fel ca în meciul din sferturi, cu China, Dolniceanu s-a accidentat la același picior după ce a fost călcat de Reșetnikov, dar a reușit să mențină diferența de șase tușe, scor 35-29 (5-5 în meci direct).
Dumitrescu a readus suspansul în meci, după ce nu a găsit modalitatea de a contracara atacurile lui Kovalev. De la 37-30, scorul a ajuns 39-39. Cu un ultim efort, românul a câștigat tușa de 40-39, dar rezultatul său a fost de 5-10 cu Kovalev. În ultimul duel, Zalomir s-a întecut pe sine și l-a învins pe Iakimenko cu scorul de 5-4, 45-43 la general, după 42-42, ducând România în finală.
Echipa masculină de sabie a României pierduse ultimele trei partide disputate cu Rusia la CE și CM. În iunie, la Legnano, România a pierdut în fața Rusiei medalia europeană de aur, scor 42-45. Apoi, la Campionatele Europene de la Sheffield din 2011, Rareș Dumitrescu, Tiberiu Dolniceanu, Florin Zalomir, Alexandru Sireteanu au ratat medalia de bronz, după ce au fost învinși, cu scorul de 45-36, de sportivii ruși în finala mică.
În 2010, România a ratat calificarea în finala Campionatelor Mondiale de scrimă de la Paris, după ce a fost învinsă în semifinale de Rusia, cu scorul de 45-32. Tiberiu Dolniceanu, Rareș Dumitrescu, Cosmin Hânceanu și Florin Zalomir au obținut atunci medalia mondială de bronz, învingând în finala mică a competiției, cu scorul de 45-41, reprezentativa din Belarus.În palmaresul României figurează un titlu mondial, în 2009, când tricolorii s-au impus în cadrul Campionatelor Mondiale de scrimă din Antalya, după o victorie dramatică cu Italia în finală, scor 45-44.
Delegația României la JOCURILE OLIMPICE 2012 a obținut până în prezent 6 medalii, dintre care una de aur (Alin Moldoveanu, la tir), trei de argint (Alina Dumitru și Corina Căprioriu la judo, Roxana Cocoș la haltere) și două de bronz (Răzvan Martin la haltere și echipa de gimnastică).