David Popovici, susținut în finala de la Jocurile Olimpice de o fostă mare înotătoare. Noemi Lung a venit special din SUA: „Extraordinar este!”
Suporteră „pe sprânceană” la finala de luni seară, în care o Românie întreagă speră ca David Popovici să obțină medalilia de aur! Este vorba despre Noemi Lung (56 de ani), dublă medaliată cu argint și bronz la Seul 1988, suporteră la Paris pentru David Popovici, la Jocurile Olimpice.
Reamintim că sportivul român este mare favorit la medalia de aur și va lua startul în finală de pe culoarul 4, în această seară, de la ora 21:40.
Potrivit informațiilor oferite de Prosport.ro , Camelia Potec, președintele FR de Natație și Pentatlon Modern, a avut ideea de a invita în capitala Franței nume grele din acest sport, iar un nume faimos este și cel al lui Noemi Lung, actuală Zaharia.
Noemi Lung este la Paris pentru a-l susține pe David Popovici luni seara
Noemi Lung este stabilită peste Ocean, însă este la curent cu toate evenimentele din sportul românesc. ProSport a surprins-o luni la Ambasada României din Paris, alături de Carmen Buanciu și Anca Pătrășcoiu, două foste glorii ale natației românești.
”Este o onoare să fiu pe teritoriu românesc, la Casa Olimpică Română. În paralel, sunt voluntar la Olimpiadă, lucrez la Casa Olimpicilor pe o platformă virtuală. Sunt voluntar la Olimpiadă, dau și eu o mână de ajutor. Eu locuiesc acum în Alabama, sunt profesoară universitară. Predau până la doctorat, Sport Management.
Am destui studenți, aștept și olimpici chiar și români, dacă pot îi voi ajuta. Oferim chiar burse, îi aștept cu drag. Extraordinar este David Popovici… Hai România! Am 20 de ani de antrenorat și îl simt, știe exact ce are de făcut. Unii, mă refer la americani, spun multe despre Popovici, sunt surprinși cu anumite chestii, alți vor să vadă ce va face”, a declarat fosta mare înotătoare pentru echipa Prosport.
Momentul cel mai așteptat al zilei, finala olimpică a lui David Popovici
Jocurile Olimpice de la Paris continuă luni cu ce-a dea treia zi de întrecere, la capătul careia delegația României, ar putea poate avea prima medalie olimpică la această ediție.
Așadar, luni îi vom vedea la treabă pe românii de la canotaj, mountain bike, înot, tenis şi tenis de masă. Cel mai așteptat moment al zilei rămâne însă finala probei de 200 de metri liber, unde David Popovici va încerca să lupte pentru a obține medalia de aur pentru România.
- Tot luni, la Jocurile Olimpice vor reveni în concurs sportivii de la canotaj, cu recalificările din probele de patru vâsle masculin și patru vâsle feminin. Mai apoi, vor debuta în competiție și echipajele de la 8+1 masculin și 8+1 feminin.
- După-amiază, de la ora 15:10, în proba de ciclism – mountain bike, românul Ede Molnar va lupta în finală, în timp ce Jaqueline Cristian, câștigătoare în turul 1 la tenis de câmp va reveni pe zgura de la Roland Garros pentru duelul din turul secund, cu Angelique Kerber.
- David Popovici luptă pentru aurul olimpic, luni seară, la La Defense Arena, din Paris. Finala probei de 200 metri liber este programată de la ora 21.40.
CITIȚI ȘI:
David Popovici s-a calificat la cel mai bun timp în semifinala probei de 200 METRI liber