Prima pagină » Sport » Jose Mourinho, după înfrângerea suferită în fața formației Galatasaray: „Suntem în semifinale și asta e tot ce contează”

Jose Mourinho, după înfrângerea suferită în fața formației Galatasaray: „Suntem în semifinale și asta e tot ce contează”

Jose Mourinho, după înfrângerea suferită în fața formației Galatasaray:
Antrenorul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, a declarat, marți seară, după calificarea în semifinalele Ligii Campionilor, că accederea în această fază a competiției este tot ce contează, referindu-se astfel la înfrângerea suferită în meciul retur cu Galatasary (2-3), informează site-ul UEFA.

„Nu am avut timp să fiu nervos. Știam că Galatasaray este o echipă puternică. Este puternică din punct de vedere mental în primul rând. Astăzi nu au jucat în 11 oameni. Au jucat în 50.000 de oameni. A fost cu adevărat dificil. La 1-0 pentru noi am ratat ocazia să marcăm golul doi și să închidem meciul. După egalarea lui Eboue au mai venit două goluri, unul după altul, și asta pentru că stilul lor de joc ne-a pus în mare dificultate. Dar suntem în semifinale și asta e tot ce contează. Era o partidă în care avea totul de pierdut și nimic de câștigat. Sunt mulțumit că jucătorii mei au fost motivați până la final. Acum avem de jucat o semifinală împotriva unei echipe mari. Nu știu cine va fi, dar știu că va fi o formație de calibru”, a spus Mourinho.

Întrebat cu cine va ține în semifinala dintre FC Barcelona și Paris-Saint Germain, care va avea loc miercuri seară, Mourinho a răspuns în franceză: „Am prieteni la Paris. La Barcelona nu am prieteni”.

Formația Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a învins, cu scorul general de 5-3, echipa turcă Galatasaray Istanbul, în sferturile de finală ale competiției.

Real Madrid s-a impus în tur, scor 3-0, iar în retur Galatasaray a câștigat cu scorul de 3-2.

În returul de marți, pentru Galatasaray au marcat Eboue ’57, Sneijer ’71 și Drogba ’72, pentru Real a înscris Cristiano Ronaldo, în minutele 7 și 90+2.