Emma Răducanu a câştigat US Open 2021. Jucătoarea cu origini româneşti se află la primul titlul de Grand Slam din carieră (FOTO-VIDEO)
Emma Răducanu (18 ani), jucătoarea de tenis cu origini românești (din partea tatălui), a câștigat turneul US Open 2021, fiind la primul titlu de Grand Slam din carieră. Ea a învins-o în finală, sâmbătă noapte, pe canadianca Leylah Annie Fernandez, (19 ani), cu scorul de 6-4, 6-3, după o oră şi 51 de minute de joc.
„Este cea mai frumoasă zi din viața mea”, a fost mesajul jucătoarei, după marea victorie.
În urma acestei partide, Răducanu a ajuns la 10 victorii la rând cu 2-0 la seturi, la US Open. De altfel, tot ea era favorită la casele de pariuri.
De asemenea, ea devine prima jucătoare care câştigă un turneu de Mare Şlem venind din calificări. În urma acestei victorii, a câştigat 2.500.000 de dolari, finalista încasând jumătate din această sumă, și a urcat în TOP 25 WTA.
Britanica Emma Răducanu (locul 150 WTA, înainte de finală) şi canadianca Leylah Annie Fernandez, în vârstă de 19 ani (73 WTA), au jucat finala feminină de la US Open pe Arthur Ashe Stadium din complexul de la Flushing Meadows (New York), notează Mediafax.
Emma Răducanu s-a accidentat în setul 2, la scorul de 5-3 şi 30-40 pe propriul serviciu
Emma s-a accidentat uşor, în setul 2, la scorul de 5-3 şi 30-40 pe propriul serviciu. După o alunecare, s-a julit sub genunchi şi a sângerat, astfel că a primit îngrijiri medicale. Momentul a fost contestat de Fernandez, care l-a avut în lojă pe fostul mare baschetbalist canadian Steve Nash.
În ultimele 17 partide, pentru Răducanu avea 12 pe ciment şi 5 pe iarbă. În schimb, Fernandez a evoluase mai variat în ultimele 20 de dueluri: 13 jocuri pe ciment, 4 pe iarbă şi 3 pe zgură.
Răducanu este a doua jucătoare cu origini româneşti care câştigă la US Open. În 2019, titlul a fost cucerit de canadianca Bianca Andreescu, care are părinţi români.
Un prezentator britanic a stârnit o controversă la adresa Emmei Răducanu: ”Dacă joci în finală, eşti britanică. Dacă eşti chelneriţă, eşti româncă”
Prezentatorul de la „Good Morning Britain” a lansat, vineri, un tweet controversat și a fost întâmpinat de o ploaie de răspunsuri de la utilizatorii Twitter.
Într-o referință clară la originea sportivei Emma Raducanu, care a ajuns în finala US Open, Ray a scris: „Dacă jucați într-o finală de tenis, sunteți britanic, dacă sunteți constructor / livrător / chelneriță etc. sunteți român”.
FOTO: Facebook.com/usopentennis