Jucătorii echipei CFR Cluj au primit trofeul Ligii I și inelele de campioni

Publicat: 21 05. 2012, 10:07
Actualizat: 06 03. 2013, 04:51

Componenții echipei CFR Cluj au primit trofeul Ligii I din partea LPF și inelele de campioni de la cotidianul ProSport, în cadrul unei festivități ce a avut loc, duminică seară, la stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, la finalul ultimului meci al sezonului, cu Steaua, scor 1-1.

După terminarea partidei, jucătorii clujeni au salutat publicul, iar unii dintre ei s-au bucurat de câștigarea trofeului împreună cu famillile lor, care au avut acces pe teren cu această ocazie.

„Am creat în Cluj o emulație extraordinară. Sunt mândru că sunt clujean, sunt mândru că sunt ardelean, vă dedicăm ultimul trofeu câștigat pentru că meritați din plin. Am dovedit în toată țara că suntem cei mai buni și că suntem campioana fotbalului românesc. Forza CFR. Promitem că vom câștiga trofee pentru că la CFR s-a implememtat o mentalitate de campioni. Mulțumim acestor jucători minunați, antrenorilor, lui Arpad Paszkany… Vă rugăm să fiți alături de noi și vă promitem trofee în continuare”, s-a adresat publicului președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, înainte de decernarea medaliilor și trofeului.

Finanțatorul Arpad Paszkany l-a menționat în discursul său și pe fostul tehnician al echipei clujene, Jorge Costa: „Este o seară minunată, al treilea titlu într-un timp atât de scurt nu era posibil fără voi. Trebuie să-i cinstim pe cei care au adus în gazon acest titlul. Să cinstim și pe Jorge Costa, care a avut un aport important, și aplauze mari pentru Andone. Vă mulțumim pentru că ați fost alături de noi, voi sunteți sufletul acestui club și acestei echipe. Poate că Cluj are două echipe de fotbal, dar în Transilvania există o singură campioană, CFR”.

După cele două discursuri, jucătorii echipei CFR Cluj au primit tricourile, medaliile și inelele de campioni, primul premiat fiind Rafael Bastos, iar ultimul căpitanul Ricardo Cadu. Printre fotbaliștii recompensați s-a numărat și Ionuț Rada, care a fost împrumutat în retur la Karlsruhe. La finalul ceremoniei, jucătorii clujeni au făcut o baie de șampanie, în acordurile melodiei „We are the champions” și sub o ploaie de confeti. Apoi, fotbaliștii au făcut un tur, pentru a le arăta fanilor trofeul. Jucătorii și-au manifestat bucuria plonjând la un moment dat pe gazon, după care s-au grupat pentru a fi imortalizați de camerele foto.

De asemenea, a avut loc un foc de artificii, iar conform președintelui CFR Cluj, Iuliu Mureșan, jucătorii vor face un tur prin oraș cu un autocar descoperit.

Inelele de campioni sunt făcute la comanda ProSport, în ediție limitată: doar 50 în fiecare an. Inelele au 21 de grame și sunt din argint suflat cu aur.

La festivitate au asistat peste 20.000 de spectatori.

CFR Cluj a câștigat titlul de campioană a României, în urma victoriei de vineri, scor 3-2, obținută în deplasare, cu Universitatea Cluj, într-un meci rejucat din etapa a XXXI-a a Ligii I. Duminică, pe teren propriu, campioana a remizat cu Steaua, scor 1-1, în ultima etapă a Ligii I.

Echipa clujeană a obținut al treilea titlu de campioană a României din istorie, după cele câștigate la sfârșitul sezoanelor 2007/2008 și 2009/2010, sub conducerea tehnică a lui Ioan Andone, respectiv Andrea Mandorlini.

În palmaresul clujenilor mai figurează trei Cupe ale României, în 2008, 2009 și 2010 și Supercupa României în 2009 și 2010.

CFR Cluj a început campionatul avându-l ca antrenor pe portughezul Jorge Costa, dar acesta a fost înlocuit, la începutul lunii aprilie, cu Ioan Andone.