Jucătorul despre care Pițurcă spune că este un concurent pentru Torje, chiar și pentru Mutu
Selecționerul Victor Pițurcă s-a declarat mulțumit de evoluția mijlocașului Alexandru Maxim din amicalul cu România – Belgia, scor 2-1, în care jucătorul de la Pandurii a înscris un gol, afirmând că „puștiul” este un concurent serios pentru Gabriel Torje și chiar pentru Adrian Mutu
„În general am fost mulțumit și de Maxim, l-am felicitat și pentru gol. Puștiul poate să crească, să joace mult mai bine decât a făcut-o astăzi. I-am felicitat pe toți, în special pe cei care au marcat golurile. Maxim face concurență și pentru Torje, dar și pentru cei din flancul stâng, inclusiv Mutu. Calități tehnice cum are el, nu prea avem în fotbalul nostru și avem mare nevoie de așa ceva”, a declarat Pițurcă la conferința de presă organizată după meci.
Slecționerul a mai lăudat evoluția lui Vlad Chricheș, care a jucat în premieră la națională ca fundaș dreapta, și pe cea a debutantului Dan Nistor de la Pandurii Târgu Jiu. „Chiricheș mă așteptam să joace bine, pentru că este un jucător polivalent, poate juca bine oriunde, însă jucătorii de la Steaua au fost mai obosiți. S-au plâns și înaintea meciului și la pauză de asta. Nistor parcă juca de când lumea la națională, dar din păcate fizicul său nu este la nivelul calităților sale”, a afirmat el.
Pițurcă se bucură de faptul că naționala României și-a încheiat meciurile din 2012 cu o victorie, ceea ce îi permite să pregătească în liniște viitoarele întâlniri din preliminariile Cupei Mondiale din 2014: „Este ultimul joc din acest an, cu o echipă foarte bună, cu jucători valoroși. Am obținut victoria și cu șansă, dar face parte din joc. Cu Olanda nu am avut șansă. Important este că am încheiat anul cu o victorie și cu jucători care au jucat pentru prima oară la echipa națională. Acum trebuie să pregătim liniștiți strategia pentru anul viitor, pentru că ne așteaptă meciuri de foc în grupă.”
Referindu-se la partidele disputate până în prezent în preliminariile CM, Pițurcă spune că este mulțumit de rezultatele obținute, chiar dacă nu poate uita modul în care tricolorii au pierdut meciul cu Olanda. „Sunt foarte mulțumit de rezultatele din acest an, avem 9 puncte din 12 posibile. Din păcate am pierdut cu Olanda, am avut rezultate foarte bune în contextul în care echipa se schimbă și au apărut jucători foarte tineri, dar mi-a rămas în minte jocul cu Olanda, nu pot șterge din minte maniera în care am pierdut. Trebuie să pregătim foarte bine meciurile din primăvara viitoare, trebuie să acumulăm puncte și să ne calificăm, pentru că eu, încă sper, că putem prinde locul 1. Cred că vor mai apărea surprize în această grupă”, a spus antrenorul.
FRF întâmpină probleme pentru a găsi un adversar pentru meciul amical din 6 februarie 2013, după ce partida test cu Norvegia a căzut, a afirmat Pițurcă. „Aproape bătusem palma cu norvegienii pentru un joc în 6 februarie, dar ei și-au găsit un alt adversar, așa că va trebui să găsim o altă echipă în stagiul de pregătire pe care îl vom face în Spania”, a precizat tehnicianul
Slecționerul ar fi preferat ca meciul de miercuri să se fi desfășurat la Ploiești. El și-a exprimat nemulțumirea pentru numărul mic de spectatori prezenți în tribune pe Arena Națională. Pițurcă exclude posibilitatea ca naționala să joace la Cluj-Napoca, deoarece, spune el, prima reprezentativă a întâmpinat în trecut o atmosferă ostilă acolo: „Mi-aș dori să jucăm și în provincie, dar orașele unde sunt stadioane noi sunt în Cluj și Ploiești. Dacă știam că vine puțină lume azi, preferam Ploieștiul. E mai puțin probabil însă să jucăm la Cluj, pentru că în trecut am avut o atitudine ostilă acolo.”
Victor Pițurcă a salutat intenția FRF și LPF de a reduce numărul de echipe din Liga I. „14 echipe? Cred că e benefică schimbarea sistemului competițional cu 14 echipe, trebuia făcută de mai mult timp această schimbare, pentru că s-a demonstrat că mai multe echipe nu se ridică la nivelul așteptat”, a menționat antrenorul echipei naționale.
Echipa națională de fotbal a României a învins, miercuri, pe Arena Națională din București, cu scorul de 2-1 (1-1), reprezentativa Belgiei, într-o partidă amicală. Au marcat: Maxim ’32, Torje ’66 (p), respectiv Benteke ’23.