Prima pagină » Sport » Juniorii câștigă cinci medalii europene la kaiac-canoe

Juniorii câștigă cinci medalii europene la kaiac-canoe

Juniorii câștigă cinci medalii europene la kaiac-canoe
Sportivii români au câștigat șase medalii doar în primele zile ale finalelor Campionatelor Europene de kaiac-canoe pentru juniori și tineret U-23.

Juniorii români au reușit să câștige până acum cinci medalii în finalele Campionatelor Europene de kaiac-canoe din Franța, scrie Agerpres.

Trei dintre medaliile obținute de juniori sunt de aur, una de argint și una de bronz.

Leonid Carp a cucerit titlul continental în proba de canoe simplu pe 1.000 de metri, iar alături de Ștefan Strat a câștigat aurul la canoe 2 pe 1.000 de metri.

Carp a câștigat o altă medalie de aur alături de echipajul de canoe 4 pe 1.000 de metri din care a făcut parte și care a fost compus din Mihai Roșu, Constantin Dîbă și Ștefan Strat.

Argintul a fost câștigat la juniori de Florida Ciută și Daniela Varona la kaiac 2 pe 1.000 de metri, iar medalia de bronz a fost cucerită de Elena Meroniac la kaiac simplu 1.000 de metri.

Singura medalie obținută de sportivii români la categoria tineret U-23 de la Campionatele Europene de kaiac-canoe a fost luată de Constantin Mironescu la kaiac simplu 1.000 de metri.

Citește și