Kim Clijsters se retrage din tenis
Jucătoarea Kim Clijsters (29 WTA) a pierdut, miercuri, cu scorul de 6-7 (4), 6-7 (5), meciul disputat cu britanica de 18 ani Laura Robson (89 WTA), în turul doi al US Open, competiția favorită a sportivei din Belgia, care și-a încheiat astfel prodigioasa carieră la simplu.
Clijsters, în vârstă de 29 de ani, anunțase de mai multă vreme că US Open, competiție pe care a câștigat-o de trei ori, va fi ultimul său turneu din carieră. Eliminată după numai două meciuri la simplu, belgianca va continua concursul pe tabloul de dublu și pe cel de dublu-mixt.
„Pare locul perfect să te retragi, dar aș fi vrut să nu fie astăzi. Am dat tot ce a fost mai bun astăzi, dar nu a fost suficient ca să câștig. Dar mai joc la dublu și la mixt. De când am revenit, a fost o extraordinară aventură pentru mine, pentru echipa mea și pentru familia mea, totul a meritat”, a declarat Clijsters în interviul de pe terenul Arthur Ashe.
Clijsters s-a retras prima dată în mai 2007 pentru a se căsători și pentru a face un copil. După ce a realizat tot ce și-a propus, jucătoarea belgiană s-a întors pe terenul de tenis la 10 august 2009, în turneul de la Cincinnati. Clijsters a ajuns până în sferturile de finală, fază în care a pierdut în fața Dinarei Safina, numărul 1 WTA atunci. Apoi, Kim s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Toronto, unde a pierdut în fața Jelenei Jankovici din Serbia.
Deoarece jucase numai două turnee în 2009, față de minimum trei, jucătoarea din Belgia nu a primit o clasare în ierarhia profesionistă, așa că a mers la US Open fără loc WTA, dar cu un wild-card. Clijsters a câștigat openul american de o manieră categorică, reeditând performanța din 2005. A urmat apoi al treilea trofeu la US Open în 2010 și triumful de la Australian Open în 2011.
În total, în cariera ei, belgianca a câștigat 41 de turnee de simplu și 11 de dublu, acumulând 24,4 milioane de dolari din tenis. Ea a ocupat locul 1 WTA în 2003, 2006 și 2011.
Clijsters spune că după retragere se va dedica mai mult familiei și în special fiicei sale Jade (4 ani) și se va ocupa de sprijinirea tinerilor jucători de tenis.