Prima pagină » Sport » La scurt timp după ce Flavia Pennetta și-a anunțat retragerea, tatăl ei intervine asupra deciziei

La scurt timp după ce Flavia Pennetta și-a anunțat retragerea, tatăl ei intervine asupra deciziei

Tatăl jucătoarei de tenis Flavia Pennetta, Oronzo Pennetta, a declarat, duminică, că speră că fiica sa va reveni asupra deciziei de a se retrage din activitate, informează publicația La Repubblica.

„Cred și sper că Flavia nu se va retrage. Este o veste care m-a șocat. Nu știam nimic. M-am gândit că poate a venit momentul, dar nu este o veste prea bună. Cred că nu s-a gândit că poate urca atât în clasamentul WTA. Probabil și-a spus «sunt numărul 50 sau 60, nu mai contează, mă retrag»”, a spus Oronzo Pennetta.

Jucătoarea italiană Flavia Pennetta, în vârstă de 33 de ani, a declarat sâmbătă, după ce a câștigat US Open, că se va retrage din activitate la finalul acestui an. „Voi juca până la sfârșitul anului, dar acesta a fost ultimul meu meci aici, la New York. În principiu voi juca la Wuhan și Beijing. Acestea sunt singurele două turnee la care ar urma să joc”, a spus Pennetta în conferința de presă de după finala US Open.

În urma succesului de la US Open, Flavia Pennetta a urcat de pe locul 26 pe poziția a opta a clasamentului WTA. De asemenea, italianca a urcat pe locul șase în ierarhia pentru Turneul Campioanelor, unde vor evolua cele mai bune opt jucătoare ale sezonului.