Labirint construit în cinstea campionului olimpic Usain Bolt
Un fermier britanic, mare fan al atletului jamaican Usain Bolt, câștigătorului aurului la probele de sprint (100 și 200 de metri) de la Olimpiada din Beijing, a construit un labirint modelat să ilustreze una dintre pozițiile consacrate ale sportivului, așa-numita „poziție fulger”, scrie The Daily Mail.
Design-ul neobișnuit a fost creat de către Tom Robinson. Labirintul se întinde pe o suprafață de circa șase hectare, iar potecile au o lungime totală de peste cinci kilometri, ceea ce îl face unul dintre cele mai mari labirinturi din lume.
Sursă foto: Nick Wilkinson // Newsteam via The Daily Mail
Sursă foto: Tiziana Fabi // AFP // Mediafax Foto
Britanicul a decis să-i aducă acest omagiu atletului jamaican în speranța că gestul său va servi drept o sursă de încurajare și sprijin în apropierea Jocurilor Olimpice de la Londra.
O serie de fotografii publicate recent de presa internațională sugerau că sportivul ar fi accidentat, însă managerul echipei a dezmințit informațiile. „Vreau doar să precizez că, până ajungem la Olimpiadă, Bolt va fi într-o formă competițională bună”, a precizat marți Ludlow Watts.
Fotografiile vehiculate de presă surprindeau o sesiune de stretching care părea să-i provoace dureri atletului.
Robinson este convins însă că sportivul său favorit va reuși să facă performață și la această ediție a Jocurilor Olimpice. „Când plănuiam labirintul am avut un vis că Bolt va alerga cursa de 100 de metri într-un timp record”, a declarat fermierul.
La Jocurile Olimpice de la Beijing, Bold a doborât două recorduri mondiale, la sprintul de 100 de metri și la cel de 200 de metri.