Legenda vie a echipei Manchester United, la conducerea echipei
Galezul de 40 de ani va sta pe banca tehnică a echipei în ultimele patru etape ale sezonului, după ce David Moyes a fost demis la începutul săptămânii.
Ryan Giggs a afirmat că obiectivul său este calificarea echipei în sezonul viitor al Ligii Europa.
„Sunt mândru, sunt fericit și puțin emoționat. Am susținut pe Manchester United toată viața mea, sunt la acest club de când aveam 13 ani. Vreau să aduc niște zâmbete pe fețele fanilor”, a spus Giggs, la prima sa conferință de presă în calitate de antrenor al Manchester United.
Ryan Giggs a precizat că prima persoană pe care a sunat-o după ce i s-a propus funcția de antrenor interimar a fost Alex Ferguson. „Voiam sfaturi și doream să știu la ce să mă aștept. A fost un sezon frustrant și vreau să terminăm cât mai sus”, a completat Giggs.
Jucătorul galez a mai spus, în glumă, că în noua funcție pe care o ocupă și-a prelungit singur contractul de jucător pentru încă cinci ani. „Tocmai mi-am oferit un contract pe cinci ani, cât încă mai pot”, a adăugat Giggs.
Ryan Giggs a evoluat de 962 de ori pentru Manchester United în cei 22 de ani.