Lider SURPRIZĂ în Raliul Sibiului după primele două zile

Publicat: 14 07. 2024, 08:05

Favoritul local Raul Badiu este lider după primele 6 probe speciale de la Raliul Sibiului, având un avantaj de 8 secunde în fața lui Simone Tempestini înaintea zilei decisive.

Badiu, care concurează în premieră pe macadam cu modelul Skoda Fabia Rally2, a obținut avantajul încă de pe prima probă.

Lider surpriză în Raliul Sibiului după primele două zile

Favorit clar înaintea etapei, Tempestini a făcut pană, astfel că a terminat la 34,3 secunde distanță.

Sibianul a câștigat și a doua probă, iar apoi a urmat o cursă de conservare a avantajului. Tempestini a câștigat trei probe, în timp ce o a patra s-a anulat, însă nu a fost suficient să îl ajungă din urmă pe Badiu.

Duminică vor avea loc ultimele 4 probe, pe o distanță totală de aproximativ 60 de kilometri. Pentru Badiu ar putea fi prima victorie din carieră acasă la Sibiu și a doua din acest sezon după cea obținută în Harghita. Anunțat ca un candidat la titlu, Badiu, din cauza bugetului, a ratat două etape.