Lotul României pentru „dubla” decisivă cu Israel și Elveția din preliminariile EURO 2024
Edi Iordănescu a anunțat lotul de jucători care se va duela cu Israel și Elveția în ultimele meciuri din preliminariile EURO 2024.
Israel – România va avea loc sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 21:45, pe Stadionul Pancho, din Ungaria, iar România – Elveția se va juca la data de 21 noiembrie, de la 21:45, pe Arena Națională.
Andres Dumitrescu și Andrei Artean au fost convocați în premieră la echipa națională.
Lotul convocat de Edi Iordănescu pentru dubla cu Israel și Elveția din preliminariile EURO 2024
PORTARI: Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 7/0), Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ionuț RADU (Bournemouth | Anglia, 4/0);
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 4/0), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 11/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 23/1), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 18/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 32/2), Andres DUMITRESCU (Slavia Praga | Cehia, 0/0);
MIJLOCAȘI: Marius MARIN (Pisa | Italia, 13/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 3/0), Andrei ARTEAN (Farul Constanța, 0/0), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 50/3), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 33/4), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 64/14), Darius OLARU (FCSB, 14/0), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 13/1), Marius ȘTEFĂNESCU (Sepsi OSK, 2/0), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 29/3), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 16/4), Florinel COMAN (FCSB, 10/1);
ATACANȚI: Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 6/2), George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 38/10), Denis ALIBEC (Muaiter | Qatar, 35/4), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).
Clasamentul Grupei I:
1. România (13-4 golaveraj) 16 puncte/ 8 meciuri
2. Elveția (20-8) 15 / 7 meciuri
3. Israel (7-7) 11 / 6 meciuri
4. Kosovo (8-8) 7 / 7 meciuri
5. Belarus (7-14) 6 / 8 meciuri
6. Andorra (3-17) 2 / 8 meciuri.
- Primele două clasate se vor califica la EURO 2024
România în preliminariile EURO 2024:
25 martie 2023: Andorra – România 0-2
28 martie 2023: România – Belarus 2-1
6 iunie 2023: Kosovo – România 0-0
19 iunie 2023: Elveția – România 2-2
9 septembrie 2023: România – Israel 1-1
12 septembrie 2023: România – Kosovo 2-0
12 octombrie 2023: Belarus – România 0-0
15 octombrie 2023 – 21:45 România – Andorra 4-0
18 noiembrie 2023 – 21:45 Israel – România
21 noiembrie 2023 – 21:45 România – Elveția
Mesajul lui Edi Iordănescu înaintea partidelor cu Israel și Elveția
„Avem nevoie, mai mult ca oricând, de echilibru și de calm. Pentru că lucrurile foarte bune pe care le-am construit ca echipă în această campanie și poziția pe care ne-am câștigat-o în grupă sunt convins că ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivul, calificarea la EURO 2024.
Fără vreo secundă de teamă, dar înțelegând deplin responsabilitatea pe care o avem, individual și ca echipă, trebuie să oferim cu maturitate și luciditate cea mai bună versiune a noastră. Și o vom face. Așa vom încununa parcursul fără înfrângere cu sărbătoarea pe care o așteaptă toți românii!
Știm deja valorile importante care ne-au adus în acest punct fericit: unitatea grupului, spiritul de sacrificiu și lupta totală, necontenită. Potențialul jucătorilor noștri în care, am spus de la bun început, am repetat și o voi face mereu, am o încredere desăvârșită, s-a consolidat. Iar acum, e momentul să devină o certitudine.
Dincolo de pregătirea noastră, de analiza adversarului sau de tactică, astfel de provocări se câștigă cu inima și cu mintea limpede.
Fiți convinși că vom da totul în fiecare clipă, ca până acum! Și că inimile românilor de pretutindeni ne vor întări și mai mult!
Cu entuziasm și încredere,
Edward Iordănescu
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României” arată frf.ro.