Louis Van Gaal a anunțat când se va retrage din activitate. „Soția mea vrea să mă retrag acum”
„Soția mea vrea să mă retrag acum. Nu sunt căsătorit cu jobul meu. Bineînțeles, sunt 24 de ore din 24 antrenor, dar sunt și 24 de ore tatăl copiilor mei, bunicul nepoților mei și de asemenea sunt 24 de ore iubitul soției mele. Sunt mai mult căsătorit cu profesia mea decât cu ea. Am un paradis în Portugalia. Vreau să mă retrag și să merg acolo, să joc golf, să mănânc o mâncare fantastică. Vinul este foarte bun în Portugalia. Mai este o plajă acolo și o vreme foarte frumoasă”, a spus tehnicianul în vârstă de 63 de ani.
Van Gaal a precizat că nu îi face plăcere să călătorească cu avionul, deoarece mereu este oprit pentru control, el având un șold artificial. „Nu vreau să călătoresc. Toată lumea vrea să mă controleze la aeroport, mereu sunt oprit la control pentru că am un șold artificial. Doar eu sunt controlat de fiecare dată când ne deplasăm cu avionul. Nu îmi place asta. Mai bine stau în paradisul nostru. În plus sunt bătrân. Acesta este ultimul meu angajament. În mod sigur. Trebuie să le dedic timp copiilor mei, nepoților și soției mele. Merită. Acum nu le pot acorda această atenție. De exemplu nu am fost prezent la ziua de naștere a nepotului meu. Nu mi-a plăcut asta”, a adăugat Van Gaal.
Louis van Gaal are contract cu Manchester United până în 2017.