Prima pagină » Sport » Lovitura cu CAPUL, interzisă în fotbal? Un medic legist vorbește despre CONSECINȚELE GRAVE pe termen lung

Lovitura cu CAPUL, interzisă în fotbal? Un medic legist vorbește despre CONSECINȚELE GRAVE pe termen lung

Lovitura cu CAPUL, interzisă în fotbal? Un medic legist vorbește despre CONSECINȚELE GRAVE pe termen lung
Lovitura cu capul a mingii în fotbal, reglementată în Marea Britanie? Ce spune un expert legist în leziunile craniene severe.

Dr Bennet Omalu a descoperit boala CTE (encefalopatia traumatică cronică). Boala are efect pe termen lung și poate fi declanșată de traumele repetate la cap, scrie BBC.

„Nu are sens să controlezi un obiect care se deplasează cu o asemenea viteză spre capul tău”, a explicat Omalu.

„Cred că la nivel avansat trebuie să restricționăm sau să reglementăm lovitura cu CAPUL. Este PERICULOASĂ!”.

„Niciun copil cu vârsta sub 18 ani nu ar trebui să dea cu capul în minge. Copiii cu vârste de 12-14 ani ar trebui să joace o formă a fotbalului mai puțin bazată pe contact, pe care să o dezvoltăm împreună. Copiii cu vârste între 12-18 ani pot juca, dar nu cu capul. Știu că este greu de înțeles pentru mulți oameni, dar știința evoluează. Ne schimbăm odată cu trecerea timpului. Societatea se schimbă. E timpul să ne schimbăm în multe direcții”.

O investigație a decesului fostului fotbalist britanic Jeff Astle a arătat că acesta a murit din cauza unei TRAUME LA CREIER, cauzată de faptul că a lovit cu capul mingile grele de fotbal.

Acesta a murit în 2004, la vârsta de 72 de ani, după ce a suferit de Alzheimer timp de un deceniu. Cariera sa fotbalistică a durat 16 ani.

Miercuri, fiica sa, Dawn, a cerut o investigație a legăturilor între boala CTE și loviturile cu capul în fotbal. „Asta este realitatea. Nu doar că presupunem că și alți jucători ar fi murit din același motiv ca și tata, dar acum este dovedit”, a declarat Dawn.

Ultimele ei comentarii survin după decesul lui Rod Taylor, fost jucător la Portsmouth, Gillingham și Bournemouth, care a murit în aprilie după ce a suferit de afecțiunea amintită.

Fiica lui, Rachel Walden, a declarat pentru BBC că loviturile cu capul nu ar trebui interzise, dar Asociația Fotbaliștilor Profesioniști (PFA) și Asociația de Fotbal (FA) ar trebui să facă mai mult pentru a-i ajuta pe foștii fotbaliști și familiile lor.

„Demența tatălui meu a fost cauzată de loviturile cu capul și alte contuzii”, a declarat femeia. „Nu ar trebui să așteptăm să moară pentru a-i ajuta… Acum este momentul să-i ajutăm. Nu dăm vina pe cluburile la care a jucat. A fost mândru de ele. Nu este vorba despre modificarea jocului, ci despre responsabilizarea PFA, pentru cei care au nevoie de ajutor”.

Mulți fotbaliști importanți au fost diagnosticați cu demență, inclusiv câștigătorii Cupei Mondiale din 1966, Nobile Stiles, Martin Peters și Ray Wilson, dar și legendele de la Liverpool, Ron Yeats și Tommy Smith, dar și căpitanul Celtic,  Billy McNeill, echipă câștigătoare a Cupei Europene.

„Creierul uman plutește ca un BALON în craniu și orice lovitură cu mingea îl afectează”, a mai declarat dr legist Omalu. Reglementări în privința loviturilor cu capul au fost făcute în alte sporturi, precum cricketul și rugbyul.

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele

Citește și