Lovitură pentru Petrolul: autoritățile din Ploiesti nu sunt obligate sa dea bani echipei de fotbal pentru performanțe
Asociația „Lupii Galbeni” prin intermediul căreia echipei Petrolul Ploiești i s-au promis trei milioane de euro de la bugetul local și care a dat în judecată autoritățile ploieștene cerând restul de 1,3 milioane euro neachitați din banii promiși a pierdut procesul intentat Municipiului Ploiești la Tribunalul Prahova, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Astfel, magistrații Tribunalului Prahova au decis, prin sentința pronunțată joi, să respingă cererea Asociației Comunitare „Lupii Galbeni” ca fiind neîntemeiată. Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, în condițiile în care Tribunalul Prahova a fost instanță de fond în acest proces.
În luna martie a acestui an, Asociația „Lupii Galbeni”, ONG prin intermediul căreia echipei de fotbal Petrolul Ploiești i s-a promis alocarea a trei milioane de euro de la bugetul municipiului Ploiești pentru performanțele competiționale obținute de Petrolul a dat în judecată municipiul Ploiești pe motiv că autoritățile locale au achitat doar aproximativ 1,7 milioane de euro din suma promisă, în condițiile în care între autoritățile locale și Asociația „Lupii Galbeni” există un contract cu privire la alocarea banilor.
Procesul a fost deschis la Tribunalul Prahova.
La acel moment, primarul municipiului Ploiești, Iulian Bădescu, declara pentru MEDIAFAX că cei aproximativ 1,3 milioane de euro care ar fi trebuit virați către „Lupii Galbeni” nu au fost prevăzuți în bugetul pe acesta și că din acest motiv plățile către asociație au încetat.
Tot atunci, Bădescu preciza că asociația „Lupii Galbeni” nu are șanse să câștige procesul și să oblige autoritățile locale să aloce banii întrucât contractul nu prevede termene fixe de plată, și nici penalități de întârziere.
Consiliul Local Ploiești a aprobat două hotărâri care reglementează colaborarea dintre autoritățile locale și o organizație neguvernamentală prin care echipei de fotbal Petrolul Ploiești i se acordă premii în valoare de trei milioane de euro din bugetul local.
Modul în care au fost adoptate cele două hotărâri face obiectul unei anchete deschise de DNA, după ce o fostă directoare economică din cadrul Primăriei Ploiești a sesizat DNA cu privire la faptul că cele două hotărâri ale Consiliului Local nu au viza directorului economic din aparatul executiv al Primăriei.
În luna februarie a acestui an, zeci de consilieri locali ploieșteni, dar și primarul municipiului au fost chemați la audieri la sediul DNA Ploiești în acest dosar.
Reprezentanți ai Consiliului Local Ploiești susțin că nu este nevoie de acea viză, întrucât compartimentul economic al aparatului executiv din Primăriei trebuie să acorde viză numai hotărârilor privind bugetul local, iar cele două HCL nu sunt hotărâri referitoare la buget.