LUCESCU a avut un CONFLICT verbal cu un grup de fani rapidiști la finalul derbiului cu Steaua
Antrenorul Răzvan Lucescu a avut un conflict verbal cu un grup de suporteri rapidiști de la tribuna a II-a, care i-au reproșat jocul defensiv al echipei Rapid în derbiul cu Steaua, scor 1-1, în etapa a XXVIII-a a Ligii I.
Aproximativ 20 de suporteri, aflați în tribună, l-au așteptat pe Lucescu să termine interviul de după meci și l-au chemat să discute. Aceștia i-au reproșat jocul mult prea defenisv al formației giuleștene și faptul că a jucat pentru menținerea unui rezultat de egalitate.
După circa două minute de discuții, Lucescu a plecat, unii dintre fanii giuleșteni înjurându-l, în timp ce alții l-au aplaudat.
Formația Rapid a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-1), meciul susținut, duminică seară, pe arena Giulești – Valentin Stănescu, în compania echipei Steaua, în derbiul etapa a XXVIII-a a Ligii I.