Lucescu spune ce l-a făcut să continue la Șahtior
Antrenorul Mircea Lucescu a declarat, marți, într-o emisiune televizată, că stabilitatea clubului și relația de prietenie pe care o are cu patronul Rinat Ahmetov l-au determinat să semneze un nou contract cu gruparea ucraineană Șahtior Donețk.
„Nu au fost speculații, au fost chiar insistențe. Cred că nu era momentul. Eu așteptam momentul ca președintele meu să aibă o discuție cu mine. În momentul în care mi-a spus că vrea ca eu să continui aici am acceptat fără nicio discuție, negociere. E o prelungire normală a contractului. E o stabilitate aici, o echipă bine alcătuită, cu perspective. Și cu o relație cu președintele despre care pot spune după atâția ani că este de prietenie. Toate acestea m-au determinat să continui. Eu în general mă leg de oameni și de situații, din punctul ăsta de vedere sunt mai conservator. Nu m-am gândit niciodată că voi sta atât de mult. E normal să am un sentiment de mândrie când văd ce era în 2004 și ce e acum”, a declarat Lucescu la Dolce Sport.
Tehnicianul român consideră că echipa sa are resurse să obțină rezultate mai bune în grupele Ligii Campionilor: „E important că lucrurile s-au liniștit. Era important și pentru jucători și pentru mine, erau prea multe presiuni. Eu cred că echipa mai poate să crească. Nu mă încântă ideea de a merge la o echipă și să fiu un pion pentru cei care au cu adevărat putere. Prefer să construiesc. Nu poți lăsa nimic în urma ta dacă stai un an de zile și cumperi zece jucători. Atunci construiești ceva ai o altfel de satisfacție. Jucătorii tineri vor fi întotdeauna pasiunea mea, pentru că ai o satisfacție deosebită când reușești să le transmiți lor acea dorință de a se entuziasma, de a-și dori performanță. Să-i vezi cum cresc de la an la an. Jucătorii au nevoie de un educator pentru asta. Sunt convins că echipa are forță să consolideze perfomanțele la nivelul grupelor Ligii Campionilor”.
Antrenorul Mircea Lucescu și-a prelungit, luni, pentru doi ani contractul pe care îl avea cu gruparea ucraineană Șahtior Donețk și care expira în această vară.
Mircea Lucescu se află la conducerea tehnică a echipei Șahtior din 2004, perioadă în care a câștigat șase titluri, patru Cupe ale Ucrainei și patru supecupe ale Ucrainei. Pe plan european, Șahtior, sub comanda lui Mircea Lucescu, a câștigat Cupa UEFA, în sezonul 2008/2009.