Prima pagină » Sport » Mai mulți rugbiști ai echipei franceze Clermont, atacați cu săbii și cuțite

Mai mulți rugbiști ai echipei franceze Clermont, atacați cu săbii și cuțite

Mai mulți rugbiști ai echipei franceze Clermont, atacați cu săbii și cuțite
Mai mulți rugbiști ai echipei Clermont au fost agresați cu săbii și cuțite, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în momentul în care reveneau la un hotel din Millau, unde jucătorii se aflau înainte de a pleca într-un stagiu de pregătire la Falgos, anunță presa franceză.

Rugbiștii au fost agresați de un grup de zece persoane, trei dintre jucători, Benjamin Kayser, Aurélien Rougerie și Julien Pierre fiind spitalizați.

Benjamin Kayser a suferit răni la brați, la fel ca și Aurelien Rougerie, în timp de Julien Pierre a fost rănit la șold și va avea nevoie de o intervenți chirurgicală, deoarece a suferit tăieturi adânci.

„Jucătorii au fost atacați de circa zece indivizi cu săbii, cuțite și macete. Clubul este profund șocat și indignat de aceste fapte și va aduce întregul sprijin autorităților locale care au deschis o anchetă pentru a găsi și pedepsi agresorii”, a scris Clermont pe site-ul oficial.