Managerul lui Schumacher face un anunț trist: ”Nu s-a trezit niciun moment din comă”
”Familia este foarte puternică, eu nu pot fi atât de curajoasă. Michael se află în faza de recuperare, nu s-a trezit încă. Nu s-a trezit în niciun moment din comă. Așteptăm, dar trebuie să acceptăm că această fază va dura mult. Nu voi da alte detalii, pentru că acestea afectează intimitatea familiei”, a declarat Sabine Kehm în Der Spiegel.
Managerul lui Michael Schumacher a povestit și momentul accidentului groaznic al lui Schumacher, pe pista de schi. ”A coborât pe marginea pistei și chiar a ieșit de pe ea, pentru a căuta zăpadă proaspătă. A fost o eroare, pentru că acea zăpadă a făcut ca el să nu vadă piatra sau stânca de care s-a lovit. A venit cu viteză prea mare”, a spus Sabine Kehm.