Maradona i-a atacat dur pe fotbaliștii argentinieni, după eșecul în fața Columbiei: Tricoul trebuie să-l simțiți, nenorociților!

Publicat: 17 06. 2019, 16:29

Într-un interviu acordat celor de la TyC Sports, Maradona a declarat: „Realizați că până și Tonga ne poate bate, nu? Avem un prestigiu construit prin șuturi și pumni. Amintiți-vă cum a fost în Peru, ne-au spart autocarul. Ce a mai rămas din asta? Ce înseamnă acest tricou? Tricoul ăsta trebuie să-l simțiți, nenorociților!”

Maradona, considerat drept unul dintre cei mai buni fotbaliști din istorie, a câștigat Campionatul Mondial din 1986 alături de Argentina. Acesta a evoluat în 90 de partide pentru sud-americani, reușind 34 de goluri. „El Pibe D’Oro” a și antrenat echipa națională a Argentinei, în perioada 2008-2010.

Vineri, Maradona a demisionat din funcția de manager al echipei Dorados de Sinaloa, din liga a doua mexicană, din cauza problemelor de sănătate pe care le are fostul fotbalist.

După înfrângerea suferită de Argentina, marți, 0-2, împotriva Columbiei, naționala lui Scaloni este ultima în grupa B, din care mai fac parte Paraguay și Qatar. În următorul meci, „Pumele” vor înfrunta Paraguay.