Prima pagină » Sport » Maria Sharapova, la premiera filmului „Bătălia sexelor”. Ținuta care a atras privirile tuturor

Maria Sharapova, la premiera filmului „Bătălia sexelor”. Ținuta care a atras privirile tuturor

Mai multe pe gandul.info

Câștigătoare a cinci titluri de Grand Slam, Maria s-a fotografiat alături de legenda tenisului Billie Jean King, din viața căreia a și fost inspirat filmul „Battle of the Sexes”, în care Emma Stone are rolul principal. Mai exact, Bătălia sexelor spune povestea meciului din 1973, care a intrat în istoria tenisului mondial, dintre Billie Jean King și Bobby Riggs. 20 septembrie 1973 a fost ziua în care un tenisman, fost număr unu mondial, a fost învins de o femeie, scrie MEDIAFAX.

Sharapova este din nou în lumina relectoarelor după o pauză de 15 luni, în urma suspendării din cauza dopajului.

Rusoaica a anunțat că își spune la rândul ei povestea, în cartea intitulată „Unstoppable, My Life So Far”.

Într-un interviu acordat vineri celor de la BBC, Sharapova a declarat că privește numai înainte, referindu-se la cariera din tenis.

De asemenea, sportiva a vorbit și despre „bătălia sexelor” din lumea tenisului de azi, admițând că femeile continuă să înfrunte obstacle, blocaje, comparativ cu tenismenii. „Încă avem de înfruntat obstacole, critici, încă mai avem un lung drum de parcurs, dar continuăm să luptăm”, a spus ea.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro