Marian Aioani de la Farul îl ÎNLOCUIEȘTE pe Horațiu Moldovan la Rapid! Care sunt cifrele acestui transfer
Farul Constanţa şi Rapid Bucureşti au ajuns la un acord privind transferul portarului Marian Aioani la formaţia giuleșteană, a anunţat clubul de la malul mării.
Marian Aioani are 24 de ani şi a fost transferat la Farul în iunie 2021. Portarul de Farul vine în locul lui Horațiu Moldovan, transferat la Atletico Madrid.
Marian Aioani de la Farul îl înlocuiește pe Horațiu Moldovan la Rapid! Care sunt cifrele acestui transfer
Aioani a evoluat în 103 partide pentru Farul în toate competițiile, fiind unul dintre cei mai importanţi componenţi ai lotului care au adus la Constanţa titlul de campioană în sezonul trecut.
Formaţia condusă de Cristiano Bergodi îi mai are în lot pe portarii Virgil Drăghia şi Bogdan Ungureanu.
Portarul este al cincilea jucător transferat de clubul FC Rapid în această iarnă după croatul Damjan Djokovic, kosovarii Florent Hasani, Ermal Krasniqi şi sârbul Borisav Burmaz.
Aioani a acordat şi o primă declaraţie publicată pe pagina oficială de Facebook a noului său club: „Mă bucur că sunt aici şi sper să facem o treabă foarte bună. Am simţit să vin la Rapid. Am simţit că este un proiect bun şi că va fi ceva de succes, că acesta este drumul cel bun pentru mine.
Am vorbit chiar de dimineaţă cu Horaţiu, mi-a urat succes! Suporterii Rapidului sunt foarte frumoși, de fiecare dată când joacă în Giuleşti, împing echipa spre victorie şi acesta este un lucru foarte important pentru că trebuie să existe o conexiune între suporteri şi echipă”.
400.000 de euro și 20 la sută din transfer
Dan Șucu, Victor Angelescu și Gică Hagi au ajuns la un acord în ceea ce privește transferul lui Marian Aioani la Rapid, iar „Regele” ar urma să încaseze 400.000 de euro pentru portarul în vârstă de 24 de ani, dar și să păstreze 20% dintr-un viitor transfer al acestuia.
Mai mult, Marian Aioani semnează cu Rapid un contract valabil pentru următorii trei ani și jumătate, iar acesta ar putea debuta în tricoul formației din Giulești chiar la derby-ul cu Dinamo care este programat sâmbătă, 27 ianuarie, de la ora 20.00.