Marica: Sunt mândru că am făcut o Românie fericită în această seară
Atacantul Ciprian Marica a declarat, vineri seară, după victoria din meciul cu Ungaria, scor 3-0, în grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale, că este mândru că îmbracă tricolul echipei naționale și că este român.
„Sunt mândru că sunt român în această seară, că îmbrac tricoul echipei naționale și că reprezint România. Sunt mândru că am făcut o Românie fericită în această seară. Stadionul a fost fantastic, suporterii au simțit că aveam nevoie de ei. Sunt foarte fericit, nu ne așteptam la un asemenea rezultat, dar cred că mai puteam marca. Nu am dat nicio șansă adversarului, am jucat excelent, am arătat voință, dăruire, am demonstrat că vrem să mergem la baraj, să ne calificăm la Mondiale. E greu să mă gândesc acum la meciul cu Turcia, sunt foarte fericit de realizarea din acastă seară. Ne va fi oricum foarte greu, dar sunt sigur că suporterii vor fi din nou alături de noi. România are nevoie de ei. Gazonul a fost impecabil. Nu știu ce incidente au fost înaintea meciului, eu știu că România a câștigat cu 3-0”, a spus Marica.
Reprezentativa României a învins, vineri seară, pe Arena Națională, cu scorul de 3-0 (2-0), selecționata Ungariei, într-un meci contând pentru grupa D de calificare la Cupa Mondială din 2014, din Brazilia. Golurile au fost marcate de Ciprian Marica ‘2, Mihai Pintilii ’31 și Cristian Tănase ’88.
Următorul meci al naționalei României va avea loc, marți, de la ora 21.00, tot pe Arena Națională, în compania selecționatei Turciei.