Prima pagină » Sport » Marius Croitoru a semnat cu FC Argeș! Când va fi prezentat oficial și ce durată are contractul cu echipa din Trivale

Marius Croitoru a semnat cu FC Argeș! Când va fi prezentat oficial și ce durată are contractul cu echipa din Trivale

Marius Croitoru a fost numit antrenor al celor de la FC Argeş. El îl înlocuiește pe Andrei Prepeliță.

Croitoru va fi prezentat oficial joi, la ora 11:00, într-o conferinţă de presă ce va avea loc în sala de şedinţe a Primăriei Piteşti.

Andrei Prepeliţă a fost demis la data de 24 octombrie, după eșecul cu Petrolul Ploieşti, 0-2, din etapa a 15-a a Superligii.

Marius Croitoru a semnat cu FC Argeș! Când va fi prezentat oficial și ce durată are contractul cu echipa din Trivale

Croitoru, 42 de ani, era liber de contract. Se despărțise de mai bine de două săptămâni de FC U Craiova.

Tehnicianul a plecat de la echipa din Bănie la 10 octombrie, după ce oltenii au pierdut cu Chindia Târgovişte, 0-1, în etapa a 13-a a Superligii.

„Clubul FC Argeș și Marius Croitoru au ajuns la un acord pentru postul de antrenor al grupării din Trivale. Tehnicianul în vârstă de 42 de ani va fi prezentat oficial joi, 27 octombrie 2022, la ora 11.00, în cadrul unei conferințe de presă care va avea loc în sala de ședințe a Primăriei Pitești” e anunțul clubului FC Argeș.

  • Croitoru a mai condus pe FC Botoşani și FC U Craiova

„Am auzit că Marius Croitoru este în Pitești, încă de ieri. Nu știu unde voi merge, dar de la FCU nu am fost căutat de nimeni. Deci, nu pot să spun dacă aș accepta o propunere de la ei pentru că nu a venit nimic de acolo pentru mine” a spus Andrei Prepeliță pentru colegii de la ProSport. Din câte se pare, contractul lui Croitoru la FC Argeș este pe doi ani.

După plecarea de la FC U, Croitoru a fost acuzat de Adrian Mititelu: „Nu trebuia să las echipa pe mână unor nepricepuți. E în genunchi, se sufocă”. Mesaj și pentru fani: „L-ați zeificat și făceați grătare cu el”.

Recomandarea video

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?