Marius Șumudică a rămas fără permis de conducere

Publicat: 07 06. 2018, 02:24
Actualizat: 27 09. 2018, 21:49

„Am urmărit un pic dezamăgit meciul (n.red. – România – Finlanda) pentru că am fost deposedat de carnetul de conducere cu un sfert de oră înainte, în drum spre casă. Am încercat, am vorbit frumos. Chiar mi s-a atras atenția: ‘Vezi că nu vrem să ai aceeași soartă ca domnul Năstase, să te lungim pe jos!’. Mi s-a spus că am trecut pe culoarea galben spre roșu. I-am spus că sunt un cetățean oarecare, să nu considere că mă numesc Șumudică. A zis că nu-l interesează fotbalul, așa după nume își aduce aminte ceva vag. Un băiețaș cu o freză într-o parte. Am dovadă și pot să circul 15 zile. Plec în vacanță cu soția, zece zile le scap”, a declarat Marius Șumudică, cel care i-a condus până de curând pe turcii de la Kayserispor.

România a învins la Ploiești pe Finlanda cu scorul de 2-0,  meciul amical reprezentând și retragerea oficială a lui Bogdan Lobonț. Golurile au fost marcate de Manea și Deac.