Prima pagină » Sport » Marius Șumudică e chemat să învețe JUDO de către sportivele de la Rapid

Marius Șumudică e chemat să învețe JUDO de către sportivele de la Rapid

Au venit de la mii de kilometri depărtare pentru a reprezenta România la judo și succesele nu întârzie să apară. Amanda Zuaznabar-Torres și Thalia Castellano Narino, legitimate la Rapid, au cucerit medaliile de bronz la Open-ul European de la Sarajevo și sunt pregătite acum să-i fie antrenor pe tatami pentru Marius Șumudică, tehnicianul echipei de fotbal.

Legitimate la Rapid, unde sunt antrenate de Marius Stanciu, Marian Maria și Cristian Pintrijel, cubanezele nu puteau rata ocazia de a merge la un meci pe stadionul Giulești.

Amanda a fost impresionată de atmosferă și spune că nu s-ar da în lături să-l învețe judo pe antrenorul Marius Șumudică.

Marius Șumudică e chemat la judo de sportivele de la Rapid

„Am fost o dată pe stadion. A fost frumos. Pe antrenor cred că l-aș învăța judo”, a declarat Amanda Zuaznabar-Torres, componentă a lotului național de judo.

În vârstă de 23 de ani, Amanda Zuaznabar-Torres a venit în România în 2021 și a cucerit deja a treia medalie pentru țara noastră la categoria 63 kg. Concursul de la Sarajevo a fost penultimul pentru ea din 2024 pentru că va mai concura la Grand Slam-ul de la Tokyo.

„Am venit în România în 2021, când aveam 20 de ani. La Sarajevo a fost greu, dar bine, am luat medalie și sunt fericită. E a treia medalie pentru România. Am mai luat la Europene și la același concurs anul trecut. Anul ăsta mai merg la Grand Slam în Tokyo, un concurs foarte greu, complicat, dar mergem să luăm medalie pentru România. Vreau să ajung la Jocurile Olimpice, să câștig medalie în 2028 și mă antrenez pentru asta”, a mai spus judoka, care vorbește deja foarte bine limba română.

Thalia Castellano, prima ei medalie pentru România

Cea de-a doua cubaneză care a scris istorie pentru România, Thalia Castellsno Narino (22 de ani), s-a aflat, la Sarajevo, la a doua competiție din carieră pentru România.

Concurentă la +78 kg, ea a mai fost prezentă la Malaga, la începutul lunii, acolo unde a ocupat locul 5. Acum, și-a îmbunătățit rezultatul, venind acasă cu medalia de bronz.

„A fost foarte bine, cred că puteam obține un rezultat și mai bun. Dar a fost destul de bine, cel puțin am luat medalia de bronz. Cred că e un început bun. E a doua competiție internațională, am mai fost la Malaga, la începutul lunii. O sa fie mai bine pe viitor. Au fost multe emoții. De doi ani nu am concurat, dar am putut să-mi țin emoțiile în frâu”, a declarat Thalia Castellano Narino.

După cum recunoaște, cubaneza a venit în România cu un singur vis, acela de a deveni campioană olimpică: „Visul meu e visul pe care îl are orice sportiv. Să fiu campioană olimpică, mondială, europeană”.

Rezultate bune la Openul european din Bosnia

La Openul European de judo de la Sarajevo, România a participat cu 15 judoka, 10 la masculin şi 5 la feminin. La competiţie s-au aliniat 161 de judoka din 23 de ţări, 104 la masculin şi 57 la feminin. Reprezentanții țării noastre au reușit să cucerească la Sarajevo patru medalii, toate de bronz.

La feminin, în limitele categoriei 63 kg, Amanda Zuaznabar-Torres a fost învinsă în sferturi de Laura Vazquez Fernandez (Spania), dar în recalificări a învins-o pe Kamila Badurova (Rusia). În meciul decisiv pentru medalia de bronz a trecut de Brigitta Varga (Ungaria).
La +78 kg, Thalia Castellano Narino a ajuns până în semifinale, unde a fost învinsă de bosniaca Lana Bjelica. În finala pentru bronz, Thalia a învins o altă româncă, pe Daria Tudorache.

La masculin, medaliile au fost obținute de Bogdan Petre (100 kg) şi de Darius Dobre (+100 kg). Bogdan Petre (19 ani) a fost învins în sferturi de slovenul Gal Bertalanic Zizek, dar în recalificări s-a impus în faţa austriacului Michael Niederdorfer. Apoi, în finala pentru bronz, a dispus de un alt sloven, Marko Vrhovnik.

La categoria +100 kg, Darius Dobre (19 ani) l-a învins pe sârbul Aleksandar Kalabic în sferturi, dar a pierdut semifinala cu cipriotul Giannis Antoniou. A cucerit bronzul după ce l-a învins în „finala mică” pe un alt român, Eduard Şerban.

Daniel Georgescu este jurnalist în mediul online de cinci ani, dar a lucrat și în presa scrisa locala, fiind născut in apropiere de Bucuresti. S-a mutat în Capitală și a fost acceptat la Gândul, ... vezi toate articolele