Marius Șumudică îi distruge pe tricolori după meciul Andorra – ROMÂNIA: „Și Tunari îi bate”
Echipa națională a României a învins Andorra, 2-0, în debutul din preliminariile EURO 2024, dar Marius Șumudică i-a criticat pe jucătorii lui Edi Iordănescu.
Golurile au fost înscrise de Dennis Man și Denis Alibec, dar gazdele au jucat cu un om mai puțin după ce Marc Rebes a primit două cartonaşe galbene în trei minute, 59 – 61, pentru faulturi asupra lui Darius Olaru, de la FCSB.
România va juca pe 28 martie, de la 21:45, pe Arena Naţională, cu Belarus.
Marius Șumudică îi distruge pe tricolori după meciul Andorra – România
Rezultate în grupa României: Belarus – Elveția 0-5, Israel – Kosovo 1-1, Andorra – România 0-2.
România e în Grupa I a preliminariilor EURO 2024, alături de Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra.
„Meciul cu Andorra? Slabi din toate punctele de vedere. N-am văzut echipă mai slabă. Dacă joacă împotriva Tunariului (n.r. echipă din liga a treia), Tunariul o bate. Nici nu știu cine sunt Tunari, dar mi-a rămas în minte, mai citesc rezultate. Nu se pune problema, au dat la poartă din greșeală, dintr-o degajare proastă a portarului nostru au ajuns și ei să dea la poartă.
Nu poate nimeni să-mi spună că Belarus, chiar dacă a luat cinci goluri de la Elveția, e mai slabă decât Andorra. Nu am văzut în viața mea o echipă mai slabă decât Andorra! Probabil doar în meciurile de pregătire cu italienii ăia, cu burtoșii ăia care vin de la muncă și le dai 20-0 ca să îți intri în mână. N-am înțeles schimbările. N-am înțeles frica de rezultat. Ai 2-0, ei sunt și în 10 oameni, iar tu îl bagi pe Băluță… cu tot respectul pentru băiatul ăsta, eu vorbesc despre schimbările făcute. Tu îi bagi pe Băluță și Marius Marin, doi închizători, în contextul în care, dacă îi prindea Germania, le dădea zece!
Elveția a jucat cu Belarus și le-a dat cinci, n-au discutat. Dacă Elveția juca cu Andorra, cu siguranță scorul era unul de proporții. Nu e treaba mea să vorbesc, să contest ceea ce se întâmplă la echipa națională, dar 2-0 mi se pare un scor jenant. Din punctul meu de vedere, jucând cu Andorra e un scor jenant!
Nu vorbesc eu de anumiți jucători, vorbesc despre echipa națională a României, e echipa poporului, a acestei țări. Toți suntem contemporani acum cu această națională, așteptăm să-i vedem la Campionatul European. Păi, cu o astfel de mentalitate și la cum i-am văzut acum, eu vă spun că locul 4 este al nostru, nu ni-l ia nimeni. N-am urmărit Belarusul, am văzut doar secvențe. E o echipă apăsată de această excludere despre care toată lumea vorbește la FIFA. Nu e ușor să te montezi și să joci, dar sunt peste Andorra. Dacă voi (n.r. reporterii) vă dezbrăcați acum și vă dau ghete la fiecare, iar eu stau pe bancă, pe cuvântul meu de onoare că le dăm trei Andorrei, nu două.
Am încredere în voi, fiți atenți! Ăsta e adevărul, la ce am văzut! Cu Belarus, cred că le dăm două cu voi. Nu știu ce să spun, dar trebuie să plecăm cu șase puncte, e clar”, a spus Marius Șumudică, antrenor al Al-Raed, la Aeroportul Internațional Henri Coandă.