Mata: Am jucat foarte bine, am arătat din primul moment că vrem victoria

Publicat: 02 10. 2013, 01:30
Actualizat: 02 10. 2013, 08:51
Mijlocașul formației Chelsea Londra, Juan Mata, a declarat, marți seară, că echipa sa a jucat foarte bine în meciul cu Steaua, din etapa a doua a grupei E a Ligii Campionilor, apreciind că s-a văzut din primul moment că își doresc victoria, informează uefa.com.

„După ce am pierdut cu FC Basel, acum aveam nevoie de victorie cu Steaua. Din primul moment am arătat că vrem să câștigăm. Cred că am jucat foarte bine”, a spus Mata.

Campioana României, Steaua București, a înregistrat a doua înfrângere consecutivă în grupa E a Ligii Campionilor, după ce a fost învinsă, marți, pe Arena Națională, cu scorul de 4-0 (2-0), de echipa engleză Chelsea Londra. Golurile au fost marcate de Ramires ’19, ’55, Georgievski ’44 (autogol) și Lampard ’90.