„Nu te lăsa, Lucian Bute! Românii cred în tine și vei fi din nou campion. Multă baftă!”, a scris Hagi pe Facebook, într-un mesaj postat și în limba engleză.
Pugilistul Lucian Bute a fost învins de James DeGale, prin decizia unanimă a arbitrilor, într-un meci disputat la Quebec, britanicul rămânând astfel deținător al centurii de campion IBF la categoria supermijlocie.
Arbitrii-judecători au decis victoria lui DeGale, cu scorul de 117-111, 116-112, 117-111, publicul canadian fluierând copios la aflarea deciziei.
Susținut frenetic de fanii de la Centre Videotron din Quebec, Bute a intrat în ring acompaniat de acordurile melodiei „Where the streets have no name” a trupei U2.
Lucian Bute a mai boxat de patru ori la Quebec și spera ca a cincea oară să-și recupereze centura pe care a deținut-o mai bine de patru ani și jumătate, între octombrie 2007 și mai 2012. Unul dintre succesele lui cele mai importante a fost la 5 noiembrie 2011, când l-a învins pe Glen Johnson, în sala Colisee Pepsi, în fața a peste 15.000 de spectatori.
În vârstă de 29 de ani, campionul olimpic de la Beijing, James DeGale (21 de victorii, o înfrângere, 14 KO), a intrat în posesia centurii IBF, în luna mai, la Boston, după ce l-a învins pe americanul Andre Direll. Centura a fost deținută de Carl Froch, fiind pusă în joc după retragerea britanicului. Singura înfrângere a lui DeGale a fost în 2011, în meciul cu George Groves.
Lucian Bute a deținut și el centura IBF, pe care a pierdut-o în favoarea lui Carl Froch, în mai 2012. Bute, 35 de ani, 32 de victorii, două înfrângeri, 25 KO, a boxat ultima dată în august, când l-a învins, la Montreal, pe italianul Andrea Di Luisa.