Mesajul lui Răzvan Raț pentru naționala Estoniei
Fundașul Răzvan Raț a declarat, luni, într-o conferință de presă, că Estoniei sau oricărui alt adversar care s-ar afla marți seara pe teren în fața echipei naționale a României ar trebui să îi fie teamă.
„Meciul cu Estonia e foarte dificil, s-a văzut și cu Andorra. În partidele cu echipele mici, sau așa-zis echipe mici, adversarii se pun pe trei, patru, cinci linii și atunci e foarte greu să pătrunzi. Estonia este o echipă de la care, teoretic, te poți aștepta la orice. Pot să aibă o zi bună cum au avut cu Olanda, însă indiferent cine va sta mâine în fața României ar trebui să îi fie teamă. Noi trebuie să insiprăm teamă. Trebuie să fim într-atât de motivați încât să avem un atu moral”, a spus fundașul primei reprezentative.
El a afirmat că s-a obișnuit să calculeze șansele echipei naționale înaintea ultimelor partide din faza preliminariilor și recunoaște că România a ajuns în această situație din nou din cauză că a pierdut puncte importante în meciurile cu adversarii direcți la locul doi. „Avem nevoie să câștigăm cu Estonia și apoi să sperăm ca în partea cealaltă să fie un rezultat bun. Presiune există, dar ne-am creat singuri această presiune pentru că am pierdut puncte importante în Ungaria și acasă cu Turcia. Era altceva acum dacă aveam cel puțin două puncte în plus din meciurile astea. Ne-am obișnuit să facem calcule. La acest meci este însă posibil orice. Putem să marcăm cinci goluri, dar putem în același timp să fim și conduși, deci orice e posibil”, a menționat fotbalistul.
Răzvan Raț susține că este „o idioțenie”să se vorbească de calificarea la turneul final al Cupei Mondiale organizat în 2014 de Brazilia, în condițiile în care mai sunt trei meciuri de disputat. „Este o idioțenie să spui că se vede Rio, se vede statuia sau mai știu eu ce se vede, pentru că mai este și barajul la mijloc. Practic, mai sunt trei meciuri, posibil trei meciuri. E un drum foarte lung până acolo. În momentul în care se vorbește de Rio atunci lumea începe să creadă că noi deja suntem acolo. Iar când, Doamne-ferește, se întâmplă altfel, atunci începe să se spună despre noi că suntem o generație de ratați. Noi, jucătorii, ne dorim la fel de mult să mergem acolo, dar important este să reușim să ajungem acolo”, a explicat Raț.
Fundașul speră ca în meciul de la Istanbul să nu aibă loc nicio supriză și să câștige echipa mai valoroasă. „Teoretic, Olanda este peste Turcia, dar în calcul sunt foarte mulți factori. Sigur, Olanda va încerca să câștige pentru a fi cap de serie, dar dacă nu reușește nu va fi un capăt de țară pentru ei. În schimb, turcii joacă acasă și o să fie o oarecare presiune pe olandezi. Nouă nu ne rămâne decât să sperăm că se va întâmpla ceea ce spune teoria că ar trebui să se întâmple. Ce va fi în practică vom vedea”, a spus fundașul.
Jucătorul formației West Ham United a dezmințit informațiile potrivit cărora se va retrage de la echipa națională dacă România nu va juca barajul de calificare la CM 2014. „Mă retrage presa pe mine. Serios vorbind, nu se pune problema să mă retrag. Chiar dacă îmi trimite presa hârtie la federație eu tot nu mă retrag”, a spus Raț.
Fundașul a făcut un apel la suporterii români să vină să ajute din tribune echipa națională la partida cu Estonia. „Aș vrea să fie cât mai mulți suporteri în tribună. Probabil că mulți oameni rămân acasă ca să vadă și meciul Olandei din Turcia, sau cel puțin asta e ideea. Dar noi, jucătorii, avem nevoie de ei la stadion, de aceea sper să vină cât mai mulți mâine seară”, a adăugat Răzvan Raț.
Echipele naționale ale României și Estoniei se vor întâlni, marți, de la ora 21.00, pe Arena Națională, în ultimul meci din Grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014. Pentru a accede la barajul de calificare la CM, România trebuie să învingă Estonia, iar Turcia să nu câștige partida cu Olanda de la Istanbul. În cazul în care cele două echipe vor fi la egalitate de puncte, departajarea se va face la golaveraj. În acest moment, România are +4, iar Turcia +9.