Mesajul lui Victor Ponta pentru SIMONA HALEP
Premierul Victor Ponta a felicitat-o prin intermediul contului de Facebook. ”Bravo, Simona, ne-ai făcut o foarte mare bucurie și suntem mândri de tine! Mult, mult succes în continuare!”, a scris Victor Ponta pe Facebook, alături de o fotografie a SIMONEI HALEP.
De altfel, miercuri, premierul a cerut miniștrilor ca ședința Guvernului să se încheie până la ora 15.00, când era programat meciul Simonei Halep din sferturile de finală ale turneului de Grand Slam Roland Garros, de la Paris. „Bate Simona, trebuie să terminăm ședința până la ora trei”, a spus Ponta miniștrilor. Un membru al Cabinetului a întrebat dacă este vorba de finală, Ponta explicându-i :”Nu, nu, nu, sferturi sunt deocamdată”.