MIAMI OPEN 2015. Câți tenismeni români își joacă șansele sâmbătă în competiție
Monica Niculescu joacă în compania Serenei Williams, în turul doi, în al treilea meci de pe terenul central, în sesiunea programată începând cu ora 17.00.
Tot la simplu, Irina-Camelia Begu o va întâlni pe poloneza Agnieszka Radwanska, tot pe terenul central, în turul trei, în al doilea meci din sesiunea de seară.
Monica Niculescu va juca și la dublu, alături de Alexandra Panova, unde va întâlni cuplul Lisa Raymond/Samantha Stosur (SUA/Australia), în ultimul meci de pe terenul 7.
Perechea Alexandra Dulgheru/Simona Halep va juca, în primul tur, în primul tur, în al doilea meci de pe terenul 10, împotriva cuplului Daniela Hantuchova/Karin Knapp (Slovacia/Italia).
Jucătorii de tenis Horia Tecău și Florin Mergea vor fi adversari în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la Miami (SUA). Horia Tecău și partenerul său olandez Jean-Julien Rojer vor juca, în runda inaugurală, cu perechea Florin Mergea/Dominic Inglot (România/Marea Britanie), în al doilea meci de pe terenul 9.