Mihai Stoica poate fi eliberat condiționat

Publicat: 04 01. 2016, 16:50

Instanța a decis că Mihai Stoica îndeplinește condițiile pentru a fi eliberat condiționat, admițând astfel propunerea formulată de Comisia de la Penitenciarul Jilava, care a concluzionat că fostul manager al FC Steaua îndeplinește fracția de pedeapsă care trebuie executată, a avut un comportament bun în penitenciar și a desfășurat mai multe activități.

Decizia Judecătoriei Sectorului 4 poate fi contestată de procurori la Tribunalul București, care va decide definitiv dacă Mihai Stoica poate pleca din penitenciar.

Fostul manager al FC Steaua a fost prezent,luni, la judecarea propunerii de liberare condiționată, fiind adus din Penitenciarul Jilava.

Cererea a ajuns la instanță în 9 decembrie 2015, după ce Comisia de la Penitenciarul Jilava a constatat că fostul manager general al FC Steaua întrunește condițiile necesare pentru a fi eliberat condiționat.

Mihai Stoica execută din 4 martie 2014 pedeapsa de trei ani și șase luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.

Curtea de Apel București i-a condamnat în 2014, alături de Stoica, pe Jean Pădureanu la trei ani și patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani și opt luni, pe Cristian Borcea și Ioan Becali la câte șase ani și patru luni, pe Victor Becali la patru ani și opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună și zece zile, și pe Gheorghe Nețoiu la trei ani și patru luni de închisoare cu executare.

Între timp, Jean Pădureanu, George Copos, Gheorghe Popescu și Gheorghe Nețoiu au fost eliberați condiționat.